monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VEZI cum va arăta presupusul iPhone low-cost

presupusul iPhone low-cost

Chiar dacă Apple nu a confirmat încă zvonurile despre lansarea unui smartphone mai ieftin, pe net circulă deja fotografii cu carcasa presupusului telefon precum şi un clip video..

Un clip video cu carcasa aşa-zisului iPhone low a apărut recent pe YouTube şi majoritatea specialiştilor sunt convinşi ca aşa va arăta terminalul Apple, arată capital.ro. Din video se observă că noul iPhone va avea o carcasă din plastic, care va încadra un ecran de 4 inch şi va fi la fel de îngust precum iPhone 5. Carcasa pare similară cu cea de pe modelul mai vechi iPhone 3 GS.

Telefonul va avea o cameră cu bliţ, dacă ne luăm după forma carcasei.  Viitorul smartphone Apple ar putea veni în mai multe nuanţe, roşu, albastru sau galben, şi nu doar în alb şi negru cum se întâmplă în prezent. În privinţa specificaţiilor, iPhone-ul low cost ar putea avea un procesor A5, care echipează tableta iPad mini şi ecran Retina Display.


Majoritate analiştilor se aşteaptă ca Apple să lanseze varianta ieftină de iPhone  şi viitoare generaţie, iPhone 5S, în septembrie. În ceea ce priveşte preţul, acesta va fi de 299 de dolari sau 399 dolari, un preţ cam mare pentru nişte pieţe precum India sau China, însă care va creşte considerabil profitul Apple.
 

 

Etichete: apple iPhone 5S