monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul premier Tăriceanu s-a căsătorit din nou. Pentru a cincea oară!

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit, joi, pentru a cincea oară, la ceremonia de la starea civilă participând doar apropiaţii.

Fostul premier Tăriceanu s-a căsătorit din nou pentru a 5-a oară

Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit cu Loredana Moise, artist plastic.

Ceremonia a avut loc la Casa de căsătorii a Sectorului 1, iar la aceasta au participat doar apropiaţi ai celor doi, între care şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, conform Mediafax.ro.


Ceremonia, care a durat aproximativ 30 de minute, s-a desfăşurat în cadru restrâns, fără accesul presei, decizie motivată şi de faptul că mama fostului premier a încetat din viaţă în luna mai.

Fostul premier şi a patra sa soţie, Ioana, au divorţat în toamna anului 2011. Ei au împreună un băiat, născut cu câteva luni înaintea căsătoriei civile, care a avut loc în anul 2003, la Budapesta. În 2004, ei s-au căsătorit şi religios. În urma divorţului, Ioana Tăriceanu a revenit la numele Dinu avut înaintea căsătoriei. Două dintre fostele soţii ale lui Tăriceanu i-au păstrat numele după divorţ.