Actualitate
Fostul şef IML Cluj, destituit în urma scandalului cadavrelor decapitate, vrea din nou la conducerea institutului
Patru medici, printre care şi fostul ocupant al postului de conducere, Costel Siserman, destituit în luna aprilie, în urma scandalului generat de descoperirea în institut a şase cadavre profanate, s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj.
Concursul se va desfăşura între 22 şi 29 iulie. S-au înscris directorul interimar Marius Vartic şi medicii Dan Perju, Mihai Anitan şi Costel Siserman. Potrivit Agerpres, proba scrisă se va desfăşura luni şi va fi urmată de susţinerea proiectului de management, joi, 25 iulie, şi de interviul candidaţilor, pe 29 iulie.
În luna martie a acestui an, la IML Cluj au fost descoperite şase cadavre profanate. Au fost sesizate Poliţia şi Parchetul, care a efectuat o anchetă. Legea interzice efectuarea de teste medicale pe capete, pentru a nu se aduce atingere demnităţii şi imaginii persoanei decedate.
Costel Siserman a motivat că prin protocolul încheiat între IML şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu, cadavrele nerevendicate, fără aparţinători, pot fi folosite în scop didactic, iar capetele decedaţilor au fost întrebuinţate de medici din Italia în cadrul unui curs de chirurgie plastică desfăşurat la Cluj-Napoca între 18 şi 21 februarie. După sesizarea procurorilor de către personalul din IML şocat de această situaţie, capetele au fost aduse de la UMF într-un sac de plastic şi cusute de trupuri fără alte proceduri de identificare, pentru a fi înhumate pe data de 7 martie.