monitorulcj.ro Menu
Actualitate

16 străzi din Gheorgheni rămân joi fără gaz! Vezi dacă și strada ta e pe listă!

E.ON Gaz Distribuţie a finalizat un proiect de investiţii care constă în înlocuirea de conducte şi branşamente, în lungime de aproximativ 5 kilometri cu conducte şi branşamente noi din polietilenă, pe străzile Inău, Muncitorilor, Tache Ionescu, Madach Imre şi Calea Dorobanţilor din municipiul Cluj-Napoca.

Mai multe străzi din Gheorgheni nu vor avea gaz mâine

Pentru cuplarea noilor conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, în cursul zilei de joi, 11 iulie a.c., începând cu ora 10.00, pe următoarele străzi:

Constantin  Brâncuşi (numerele fără soţ între P-ţa Cipariu – Constantin Brâncoveanu), Muncitorilor, Hârleţului, Dostoievski, Secerătorilor, Mihai Veliciu, Tache Ionescu (între Arieşului – Constantin  Brâncuşi), Vasile Lupu, Heltai Gaspar (între Arieşului – Septimiu Albini), Axente Sever (între Septimiu Albini – Constantin  Brâncuşi), Arieşului (între Bdul Nicolae Titulescu- Albac), Septimiu Albini (între Bdul Nicolae Titulescu – Albac), Madach Imre, Aron Densuşeanu, Constantin Brâncoveanu (între Septimiu Albini –  Constantin  Brâncuşi), şi Bdul Nicolae Titulescu (între Septimiu Albini – P-ţa Cipariu).


Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 19.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.