monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Incidentul feroviar din Canada: Cel puţin trei morţi şi 80 de dispăruţi

Trei oameni au murit şi cel puţin 80 au fost date dispărute într-un orăşel din Quebec după deraierea şi explozia unui tren de marfă, care a distrus o parte din centrul localităţii.

"Erau cel puţi 50 de persoane la barul" din Lac-Mégantic, oraş cu 6.000 de locuitori, situat la 250 de kilometri est de Montreal. "Nu a mai rămas nimic", a declarat un pompier, sub acoperirea anonimatului. Un val de petrol în flăcări a distrus clădirea, potrivit acestuia.

Cadavrele a două persoane au fost extrase, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din zona exploziei unui tren într-un orăşel din Quebec, ridicând la trei numărul oficial al deceselor, potrivit poliţiei


Este posibil ca accidentul să fi fost produs de un incident mecanic. Un purtător de cuvânt al companiei, Christophe Journet, a declarat pentru AFP că înainte de catastrofă, trenul fusese oprit în satul vecin, Nantes, pentru a se face schimbul de echipă şi că, din motive necunoscute, a început "să avanseze, să se mişte în pantă până în Lac-Mégantic", în timp ce sistemele de frânare erau active.

În consecinţă, "nu exista niciun mecanic la bordul trenului" atunci când acesta s-a pus în mişcare, a declarat el.


Trenul ce aparţinea companiei americane The Montreal Maine & Atlantic număra cinci locomotive şi 77 de vagoane şi transporta petrol din statul american North Dakota (nord), potrivit vicepreşedintelui departamentului de marketing al companiei, Joe McGonigle.