monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prima căsătorie gay în Franţa va avea loc miercuri

O primă căsătorie între persoane de acelaşi sex este prevăzută miercuri în Franţa, în contextul unei adevărate fracturi în societatea franceză, după o manifestaţie de amploare organizată duminică de opozanţi ai acestui tip de căsătorie, legalizat în urmă cu o lună.


Vincent Autin, în vârstă de 40 de ani, şi Bruno Boileau, în vârstă de 30 de ani, care se vor căsători la Montpellier (sud), aşteptau de mult timp legea. La 18 mai, Bruno Boileau a salutat promulgarea acesteia, gândindu-se la "toţi aceşti activişti care s-au bătut de ani de zile" pentru ea.

Această reformă, care se afla pe lista cu 60 de promisiuni a candidatului socialist François Hollande, a declanşat adevărate pasiuni. Duminică, într-o ultimă demonstraţie de forţă, între 150.000 - potrivit poliţiei - şi peste un milion de persoane - potrivit organizatorilor - au manifestat la Paris împotriva acestei reforme în cadrul societăţii, care a transformat Franţa în al 14-lea stat din lume ce a legalizat căsătoria gay.

Dreapta a avut opinii divergente cu privire la participarea la manifestaţie. Preşedintele UMP Jean-François Copé a defilat în fruntea coloanei, însă alte voci importante din partid, ca şeful diplomaţiei Alain Juppé, au apreciat că este necesar ca acest capitol să se încheie. Unii l-au acuzat pe Copé că vrea să instrumentalizeze mişcarea, animată în principal de reţele catolice.

Manifestaţia s-a încheiat cu unele confruntări, în centrul Parisului, între forţele de ordine şi grupări de extremă dreapta. Jurnalişti au fost bătuţi de extremişti.

Miercuri, prima căsătorie va fi oficiată în sala de reuniuni a Primăriei Montpellier. Miniştrii pentru Drepturile femeii Najat Vallaud-Belkacem şi delegat pentru Familie Dominique Bertinotti vor asista la ceremonie. În total, pe lângă cei aproximativ 200 de apropiaţi ai cuplului, aproximativ 300 de invitaţi (politicieni, asociaţii) şi aproximativ 130 de jurnalişti acreditaţi, peste 600 de persoane vor asista la această premieră.

"Căsătoria noastră este foarte mediatică. Poate fi intimidant", subliniază Bruno Boileau. "Însă încercăm să ne gândim să nu uităm finalitatea. Ceea ce vrem este egalitate pentru toţi, domn sau doamnă, oricine să poată să meargă să se căsătorească la primăria din oraşul său", adaugă el.

Montpellierul a fost ales să găzduiască prima căsătorie prin angajamentul primarului său, socialista Hélène Mandroux, în favoarea acestei reforme. Pe 5 februarie 2011, ea i-a "unit" în mod simbolic pe Tito Livio Santos Mota şi Florent Robin.

"Uniţi prin legătura căsătoriei"


"Nu vreau cort. Nu sunt genul people. Sunt pentru valori. Am spus tuturor că acest moment trebuie să fie un moment care să respecte evenimentul", a declarat Mandroux.

Formulările pentru căsătorie sunt bine "epurate". "Vincent Autin îl iei ca soţ pe Bruno Boileau?" şi "Bruno Boileau îl iei ca soţ pe Vincent Autin?", va întreba Mandroux, urmând să spună, după ce cei doi bărbaţi îşi vor exprima consimţământul, "vă declar uniţi prin legătura căsătoriei".

De teama unor manifestaţii ostile, prefectura de poliţie s-a opus oricăror festivităţi în aer liber. O petrecere privată, la care vor participa câteva zeci de apropiaţi ai cuplului, va avea loc într-un loc ţinut secret.

Nimic nu lăsa să se bănuiască faptul că cei doi, care formează un cuplu de aproape şapte ani, urmau să se întâlnească. Bruno, un funcţionar discret, locuia la vremea respectivă în regiunea pariziană şi nu ştia că este homosexual. Vincent, pasionat de rugby, maşini şi informatică, este activist la Montpellier, în cadrul Interpride World, al cărui director în Franţa este.

Internetul şi interesul lor comun pentru un cântăreţ i-a ajutat să se întâlnească, mai întâî printr-o discuţie pe un forum, după care au ieşit împreună, la Paris. A fost dragoste la prima vedere, iar Bruno Boileau a descoperit că este homosexual. Şi-a făcut coming out-ul în faţa părinţilor, după care li l-a prezentat pe Vincent Autin, pe care tatăl său l-a îmbrăţişat. Cele două surori îi vor fi martori.


Citeşte şi: