monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria Cluj-Napoca a început demolarea unei construcţii ilegale care bloca noua pistă a aeroportului

Primăria Cluj-Napoca, prin serviciul specializat, a intervenit şi a demolat luni o clădire ilegală care se afla pe un teren expropriat. Potrivit Prefecturii Cluj, demolarea s-a făcut pe baza documentelor comunicate de Consiliul Judeţean Cluj care au atestat faptul că acea construcţie se afla pe un teren expropiat.

La data de 13 mai, Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a sesizat Instituţia Prefectului cu privire la faptul că finalizarea la termen a pistei Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca este afectată din cauza existenţei unei construcţii ilegale, neautorizate pe terenul care face obiectul expropierii în interes public şi care a aparţinut societăţii S.C. Parc Auto SRL. În adresă se specifica faptul că proprietarul refuză să îşi dezafecteze baraca, invocând suma de bani primită conform hotărârii de expropiere.

Instituţia Prefectului, prin Serviciul Juridic, a început demersurile pentru rezolvarea situaţiei, solicitând Consiliul Judeţean Cluj, Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi Direcţiei Regionale în Construcţii Nord-Vest să se implice şi să ia măsurile necesare pentru desfiinţarea construcţiei astfel încât să nu fie periclitate lucrările de utilitate publică “Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca – pista de decolare – aterizare 3500 m”.

“Aceste demersuri au fost solicitate în temeiul legii privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor. La solicitarea Instituţiei Prefectului, un expert judiciar a evaluat construcţia (baraca) în prezenţa unui reprezentant al Consiliului Judeţean Cluj, respectiv din partea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca”, a precizat prefectul Gheorghe Vuşcan.