monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dans şi poveşti englezeşti în musical-ul Mary Poppins, pe scena Operei Maghiare din Cluj

Iubitorii de dans şi spectacol au luat parte, sâmbătă seara, la Opera Maghiară, la spectacol "Mary Poppins", un musical dedicat Zilei Internaţionale a Dansului, un concept unic ce a adăugat musicalului clasic magia dansului. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a V-a ediţii a spectacolului de dans ”Dance with attitude”, organizat de Attitude Dance Studio şi a avut ca protagonişti un grup de copii.

Actorii, copii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 16 ani, au purtat spectatorii în lumea poveştilor englezeşti, fiecare portretizându-şi personajul în paşi de dans. Astfel, printre figurile inconfundabile din musicalul "Mary Poppin", se disting, negreşit, "Dădaca", Michel şi Jane (copiii), Bert şi "Coşarul", personaje ce vor rămâne mult timp de acum înainte, întipărite în mintea copiilor încântaţi de spectacolul de sâmbătă seara. Printre secvanţele memorabile ale spectacolului s-au numărat: scena sosirii lui Mary Poppins la familia  Banks, sena pădurii - în care copiii şi dădaca intră în lumea desenată de pictorul din stradă - dar şi scena hornarului.  Musicalul "Mary Poppis", inspirat din seriile de poveşti pentu copii, cu acelaşi nume, scrise de Pamela Lyndon Travers, spune povestea unei familii londoneze, de la începutul secolului 20,  familia Banks, care se confruntă cu o reală provocare: educaţia copiilor după rigorile bancherului-tată, o treabă deloc uşoară.Bonele dau bir cu fugiţii, căci nu e chip să-i strunească pe Michael şi Jane, cele două odrasle răsfăţate ale familiei, care se pricep de minune să întoarcă totul cu susul în jos, ba să mai şi dispară de acasă. Până când îşi face apariţia din văzduh, cu nelipsita umbrelă, Mary Poppins, o guvernantă cu totul aparte, care pare special "croită" după cerinţele copiilor: se pricepe la jocuri, e blândă, dar fermă şi veselă chiar şi atunci când vorbeşte serios. Prin cântec, magie şi poveţti cu tâlc, Mary şi prietenul său Bert transformă educaţia sobră şi plicticoasă a copiilor într-o joacă nesfârşită, astfel că Michael şi Jane respectă bucuroşi regulile de bună purtare.Ba, mai mult, atmosfera austeră care domina casa familiei Banks se "contaminează" cu buna-dispoziţie debordantă a lui Mary: de la copii până la slujnice, toata lumea râde, cântă şi dansează! Mai puţin bancherul-tată, care considera că o familie trebuie condusă în spiritul ordinii şi disciplinei.Chiar şi după 45 de ani de la lansarea producţiei, Mary Poppins rămâne adorabilă din vârful umbrelei până la botine, demonstrând că poate fi "supercalifragilisticexpialidocious", cel mai faimos cuvânt din istoria filmului.