monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Maternitatea Dominic Stanca are de azi un incubator performant

Organizaţia Salvaţi Copiii România împreună cu compania Star Storage au donat, astăzi, Secţiei de Neonatologie II din cadrul Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie Dominic Stanca Cluj-Napoca un incubator performant în valoare de 10.000 de euro.

Incubatorul a fost predat medicilor clujeni în prezenţa conducerii Consiliului Judeţean Cluj şi a Direcţiei de Sănătate Publică Cluj.

Acest echipament medical va fi folosit pentru salvarea vieţii copiiilor care se nasc prematur, dar şi pentru cei care au insuficienţă respiratorie. Doctorul Ligia Blaga, şeful Secţiei de Neonatologie a declarat că aproximativ 10% din cei 3.000 de copii care s-au născut anul trecut în Clinica Dominic Stanca au avut nevoie de îngrijiri speciale cu ajutorul incubatoarelor.

Pe lângă incubatorul donat, clinica mai deţine alte zece incubatoare. „Există perioade în care, din cauza numărului mare de nou-născuţi care necesită asigurarea confortului termic nu dispunem de un număr suficient de incubatoare. Din acest motiv primirea acestui incubator vine în sprijinul activităţii noastre”, a mai spus Ligia Blaga.

Donarea incubatorului a avut loc în cadrul campaniei „Bun Venit pe Lume” derulată de Salvaţi Copiii prin care vor fi dotate cu aparatură medicală 15 maternităţi din 15 oraşe din ţară.