Actualitate
Armata egipteană le-a ordonat medicilor să opereze fără anestezie manifestanţi
Armata egipteană le-a ordonat medicilor să opereze fără anestezie manifestanţi răniţi în timpul revoltelor organizate împotriva puterii, conform unor fragmente dintr-un raport publicat în ediţia de vineri a cotidianului britanic The Guardian, preluat de AFP.
Acest raport privind atrocităţile comise de armată şi poliţie din 2011, comandat de preşedintele Mohamed Morsi, arată de asemenea că personalul medical şi militarii au atacat manifestanţi în interiorul aceluiaşi spital din Cairo, scrie publicaţia britanică. Extrase din raport, care se scurseseră anterior în presă, acuză armata de tortură şi dispariţii forţate în timpul revoltei împotriva regimului lui Hosni Mubarak în 2011, în pofida faptului că liderii militari s-au declarat neutri. Se pare că peste o mie de persoane au dispărut în cursul revoltei, semnalează The Guardian, care adaugă că acest fapt va pune presiune asupra lui Morsi, în contextul în care nu a fost judecat niciun oficial. Ultimul capitol al raportului descrie tratamentul la care au fost supuşi manifestanţii la spitalul militar Kobri el-Qoba din Cairo în mai 2012. Potrivit The Guardian, o sursă le-a dezvăluit anchetatorilor că un medic al armatei le-a ordonat medicilor să opereze fără anestezie şi fără sterilizare. Un alt martor a descris cum medici ai armatei şi militari 'i-au atacat pe manifestanţi, lovindu-i violent şi insultându-i'. "Nu pot supraestima importanţa acestui raport", a declarat, pentru The Guardian, Heba Morayef, director al filialei egiptene a organizaţiei nonguvernamentale Human Rights Watch. "Armata a spus întotdeauna că a luat partea manifestanţilor şi că nu a tras niciodată vreun glonţ asupra acestora. Acest raport conţine pentru prima dată o condamnare oficială a armatei pentru responsabilitatea sa în torturi, omoruri şi dispariţii", a adăugat el. Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a promovat joi generali pentru a-şi arăta sprijinul faţă de armată în contextul în care situaţia rămâne tensionată între liderul islamist şi militari.