Actualitate
Arafat: Pacienţii nu vor mai trebui să cumpere medicamente
Secretarul de stat Raed Arafat spune că spitalele nu trebuie să mai oblige pacienţii să cumpere medicamente şi materiale sanitare, întrucât peste 50 de unităţi medicale din ţară vor primi o finanţare suplimentară de la Ministerul Sănătăţii, în caz contrar suma respectivă putând fi retrasă.
Raed Arafat a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Constanţa, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este unul dintre spitalele care va beneficia de o finanţare suplimentară în acest an.
"Vorbim aici de o finanţare pe tarif de caz ponderat care va creşte de la 1.440 de lei la 1.800 de lei în acest an, pentru Constanţa. Spitalul intră şi pe programul de Anestezie-Terapie Intensivă ce aduce încă o sumă semnificativă ca şi subvenţie pentru cazurile critice care se tratează în Terapie Intensivă. Până acum erau subfinanţate şi spitalele nu puteau să le trateze corect şi trimiteau familiile, bolnavii să cumpere medicamente din afara spitalului. Intrând în acest program ne aşteptăm ca spitalul să nu mai aibă nicio problemă din punct de vedere al materialelor şi medicamentelor şi să nu se mai trimită bolnavii să cumpere medicamente în oraş. Programul de Terapie Intensivă preia anumite cheltuieli de la spital, banii cresc şi la spital cu câteva zeci de miliarde de lei vechi, la Terapie Intensivă vine suplimentar cu câteva zeci de miliarde de lei vechi. Noi relaxăm spitalul din punct de vedere financiar să poată să aibă materiale şi medicamente", a afirmat Raed Arafat.
El a mai spus că îşi doreşte ca, în două-trei luni, bolnavii să nu mai fie nevoiţi să îşi cumpere medicamentele, iar dacă acest lucru continuă să se întâmple atunci Ministerul Sănătăţii va investiga cauzele şi poate retrage finanţarea respectivă.
"Dacă se va continua cu cererea de medicamente şi materiale de la bolnavi riscul este să se piardă finanţarea respectivă şi vor fi luate măsuri destul de serioase din partea ministerului ca să vedem de ce. (...) Contractele se fac în această lună, primele sume vor veni la sfârşitul acestei luni, dar nu mă aştept să fie o soluţie care brusc se întrerupe. Mă aştept ca în două-trei luni să se întrerupă şi să scadă acest fenomen. O să-l monitorizăm, dacă avem reclamaţii cu siguranţă o să venim, nu vorbesc aici de Constanţa, vorbesc pe plan general", a explicat secretarul de stat.
Raed Arafat a menţionat că în cazul în care un medic îi cere unui bolnav un anumit medicament pe care spitalul nu îl deţine trebuie întrunită o comisie medicală a unităţii respective care să analizeze dacă solicitarea este sau nu justificată şi dacă există alternative.
"Dacă un medic consideră că un bolnav are nevoie de ceva ce nu deţine spitalul, acest lucru nu se solicită familiei, pacientului, ci se solicită managerului spitalului. Managerul trebuie să găsească o soluţie dacă această solicitare este justificată. Am propus inclusiv să aibă o comisie de medici care să zică dacă se justifică sau nu se justifică şi există alternative. Sunt situaţii în care medicii, individual, cer bolnavilor un medicament deşi nu este neapărat justificat şi există alternative pentru medicamentul respectiv", a mai spus Raed Arafat.