monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şcoala din Tranişu, renovată de ONG-uri

      Elevii din comuna Tranișu, județul Cluj pot învăța de acum în condiții civilizate. Şcoala lor a fost renovată și beneficiază de apă curentă și canalizare, în urma unui proiect desfășurat de asociația Habitat for Humanity Cluj.

 

Proiectul s-a desfăşurat la inițiativa Fundației Burcash și în parteneriat cu asociaţia C.E.R.T. (Detaşamentul de Intervenţie în Caz de Dezastre). Ionuţ Sâmpetrean, directorul executiv Habitat for Humanity Cluj spune că înainte de renovarea şcolii, cei şapte elevi cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani învăţau într-o clădire dărăpănată în care ploua prin tavan, podeaua era plină de găuri prin care intrau șoareci, geamurile lăsau să pătrundă gerul, iar mobilierul era vechi și foarte uzat.

Lucrările desfășurate în perioada iulie 2012 - martie 2013 au făcut clădirea de nerecunoscut. În prima etapă a renovărilor, în perioada august-septembrie 2012, ambele clase şi holul şcolii au fost renovate: s-a montat tavan fals și parchet nou în ambele clase, una dintre clase a fost amenajată cu mobilier nou şi o nouă tablă de scris, s-au vopsit uşile şcolii şi s-au reparat şi vopsit pereţii interiori ai şcolii.

Elevii au de acum baie în interiorul clădirii

Primăria din Poieni a renovat exteriorul clădirii şi a pus termopane în locul geamurilor vechi. În a doua etapă a proiectului, din februarie-martie 2013, s-a montat un sistem de alimentare cu apă a şcolii şi s-a amenajat o baie total funcţională în interiorul clădirii. „Copiii sunt bucuroşi că nu mai ies la baie în frig, nu se mai spală pe mâini cu apă rece. În plus, condițiile de curățenie şi igienă nici măcar nu se compară cu ce era înainte”, afirmă învățătoarea Lucica Merca.