Actualitate
Elevii clujeni pot vizita în această săptămână Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii
Unităţile Forţelor Aeriene se alătură Programului Naţional "Să ştii mai multe, să fii mai bun", derulat de către Ministerul Educaţiei Naţionale în săptămâna 1-5 aprilie.
Printre acestea se află şi Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii, unde militarii vor organiza activităţi care să includă prezentări de echipamente şi tehnică militară, explicaţii şi demonstraţii, dar şi sesiuni de întrebări şi răspunsuri şi chiar poveşti menite să stimuleze imaginaţia micilor vizitatori.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii militare, capt. George Moldovan, elevii şi preşcolarii care vin la Flotila 71 Aeriana pentru a vizita obiectivul în cadrul programului naţional "Să ştii mai multe, sa fii mai bun" vor putea admira aeronavele MiG 21 LanceR şi elicopterele IAR 330 SOCAT şi IAR 330 Transport, ba chiar mai mult, vor putea urca la bordul celor aflate în expoziţia statică.
Un alt moment important este accesul în turnul de control, unde vor putea vedea controlorii de trafic aerian la lucru şi vor putea asculta explicaţiile acestora privind activităţile specifice de dirijare a zborului. Cel mai spectaculos moment îl reprezinta simulatorul de zbor, unde micuţii pot observa evoluţia "reală" a unui pilot care executa o misiune de antrenament simulat.
Datorită fluxului mare de solicitări, accesul în obiectiv se realizează pe baza unei programari prealabile efectuate în urma solicitărilor primite la sediul Flotilei 71 Aeriene.
Baza militară poate fi vizitată de elevi în cadrul programului între orele 09.00 - 15.00.
La acest proiect mai participă şi alte unităţi similare din ţară: Flotila 90 Transport Aerian Otopeni, Flotila 95 Aeriană Bacău, Flotila 86 Aeriană Feteşti, Academia Fortelor Aeriene - Braşov, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene - Boboc şi altele vor constitui destinaţia aleasă de elevi şi cadre didactice din şcoli generale şi licee din garnizoană şi localităţile învecinate.