monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bază de pregătire pentru Crucea Roşie, pe Valea Ierii

Voluntarii Crucii Roşii Cluj vor avea, pe Valea Ierii, zona Şoim, o bază de pregătire civilă, formată din două corpuri de clădiri cu o suprafaţă totală de 2.000 de metri pătraţi. Vor fi 100 de locuri de cazare, două săli de curs şi teren de sport.

 

Centrul de pregătire de pe Valea Ierii va mai cuprinde, pe lângă cele două imobile, un teren de sport, un foişor pentru cursuri în aer liber, grajduri pentru cai, locuri de parcare şi un ţarc pentru câinii dresaţi pentru căutări.

Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a semnat astăzi autorizaţia de construire pentru Baza de pregătire de prim ajutor de bază şi intervenţie în situaţii de urgenţă. Beneficiarul acestei autorizaţii este Crucea Roşie din România, filiala Cluj, iar baza va fi construită în comuna Valea Ierii, zona Şoim.

„Am semnat cu foarte multă plăcere şi satisfacţie această autorizaţie de construire, nu doar pentru că este un proiect al Crucii Roşii, ci şi pentru că este vorba despre o bază de pregătire unică în România, destinată tuturor voluntarilor. La Valea Ierii va fi un centru de pregătire al voluntarilor în caz de dezastru. Aici se vor ţine cursuri de pregătire civilă, cursuri de prim-ajutor şi vor fi organizate tabere de sinistraţi. Consiliul Judeţean Cluj are un acord de parteneriat cu reprezentanţii filialei Cluj a Crucii Roşii prin care ne-am angajat că vom sprijini construcţia centrului de pregătire din Valea Ierii şi am de gând să le solicit colegilor mei, consilierii judeţeni, să fie de acord cu alocarea de fonduri pentru acest proiect. Dat fiind faptul că este vorba despre un proiect de anvergură naţională şi costurile sunt de aproximativ un milion de euro, sper să obţin sprijin financiar şi de la autorităţile centrale”, a declarat Horea Uioreanu.