Actualitate
Google lucrează la un ceas inteligent. Vezi cu cine vrea să concureze!
Divizia Android a Google lucrează la un ceas inteligent, pentru a intra pe o piaţă vizată atât de Apple şi Samsung, liderii pieţei smartphone, cât şi companii mai mici din sectorul IT, potrivit Financial Times.
Smartwatch-ul Google este dezvoltat de divizia Android a companiei americane.
Faptul că produsul este dezvoltat de divizia Android şi nu de X Lab, responsabilă cu unele din cele mai deosebite proiecte ale companiei, înseamnă că Google ia în calcul introducerea acestuia în producţia de serie mai rapid, notează portalul CNET citând Financial Times.
Google a depus în 2011 o cerere pentru un "smart watch". Patentul menţionează un ecran format din două părţi şi o interfaţă interactivă pentru utilizatori.
În ultimele săptămâni au apărut tot mai multe zvonuri că Apple va lansa un smartwatch, iar Samsung a confirmat că lucrează la un astfel de produs.
Niciuna dintre aceste companii mari nu aduce o inovaţie majoră, notează CNET. Până în prezent au fost prezentate foarte multe "ceasuri inteligente", cu funcţii diverse, notează portalul IT.