Actualitate
Vezi care este cauza creşterii ratei sinuciderilor şi a agresivităţii la copii
Creşterea ratei sinuciderilor şi a agresivităţii copiilor se numără printre efectele negative ale modului în care media prezintă diferitele subiecte legate de astfel de aspecte, potrivit participanţilor la dezbaterea "Nu vă uitaţi copiii la TV - Vezi ce vede copilul tău", organizată vineri de CNA.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a organizat, vineri, la Palatul Parlamentului, dezbaterea "Nu vă uitaţi copiii la TV - Vezi ce vede copilul tău", la care a participat şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. La eveniment au fost prezenţi şi specialişti din domeniul sănătăţii şi ai educaţiei, reprezentanţi ai mediului academic, ai asociaţiilor de părinţi şi ai ONG-urilor care desfăşoară activităţi în domeniul educaţiei nonformale, precum şi reprezentanţi ai unor radiodifuzori care difuzează programe pentru copii. În cadrul dezbaterii, Virgiliu Gheorghe, specialist în bioetică, a declarat că există numeroase studii care dovedesc o relaţie între modul în care este prezentată o situaţie în media şi ce se întâmplă în viaţa reală.El a atras atenţia asupra faptului că există o problemă în legătură cu modul în care "mass-media portretizează sinuciderea", în sens pozitiv şi în sens negativ. El a explicat că rata sinuciderilor creşte dacă i se dă unui act de sinucidere o explicaţie raţională şi dacă sinuciderea este justificată prin consumul de substanţe interzise. "Dacă sinuciderea (unui copil, n.r.) este glorificată de mass-media, creşte rata sinuciderii (în rândul copiilor, n.r.). Dacă mass-media acordă un spaţiu foarte larg sinuciderii, creşte, de asemenea, rata sinuciderii", a explicat Virgiliu Gheorghe. Acesta a precizat că rata sinuciderii scade, însă, dacă este prezentată în sens negativ, arătându-se, de exemplu, efectele devastatoare pe care le are asupra familiilor persoanei care se sinucide. "Nu este posibil să acceptăm un factor educaţional cu asemenea forţă în societate (mass-media, n.r.) fără să existe un control al său. Cred că trebuie făcută foarte multă educaţie cu părinţii şi cu copiii (...) Dacă există o protecţie a muncii, nu înţeleg de ce să nu existe şi o protecţia a publicului (care se uită la TV, ascultă programe la radio, urmăreşte programe pe internet, n.r.)", a mai spus Virgiliu Gheorghe. De asemenea, el a atras atenţia că, potrivit studiilor, dacă un copil are în camera sa un televizor şi calculator, consumul acestuia de programe TV creşte cu 3-4 ore.