monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vezi cum arată cea mai frumoasă FELICITARE de 8 Martie din Cluj

Un grup de câțiva studenți din Observator s-au gândit să le facă o surpriză inedită femeilor cu ocazia Zilei de 8 Martie, așa că le-au dăruit o felicitare gigant de 120 metri pătrați cu mesajul “8 Martie – La mulți ani!”, pe care au arborat-o pe căminul III din campusul Observator.

“Ne-am gândit să facem un lucru inedit de Ziua Femeii, în Cluj. Am vrut să felicităm cât mai multe doamne și domnișoare de ziua lor și ne-am gândit că, decât să le dăm mai multe felicitări sau flori, mai bine facem o felicitare gigant care să le uimească pe sărbătorite”, a explicat Vasile Mureșan, student la secția de inginerie electrică și șeful căminului III. Acțiunea a avut un succes uriaș, atât live, cât mai ales în mediul online. “Gestul nostru a avut un impact, lumea care a văzut felicitarea a fost foarte impresionată. În plus, am primit multe mulțumiri și peste 9.000 de like-uri pe pagina noastră de facebook”, a mai spus studentul clujean. Felicitarea de dimensiuni impresionante a fost realizată pe parcursul câtorva zile, pe jos, în sala de lectură a căminului III, folosind 40 de markere. “Anita Matyas a fost cea care a realizat schița felicitării, iar împreună cu alți trei-patru colegi am conturat cu markerele felicitarea”, a mai explicat Vasile Proiectul a fost ținut secret de studenții care au lucrat intens pentru realizarea lui. “Nu s-a știut de proiectul nostru, doar un grup restrâns de persoane știau ce se întâmplă în sala de lectură”, a precizat studentul clujean.