monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parteneriat între Primăria Beliş şi o facultate clujeană

Reprezentanții Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) și cei ai Primăriei Beliș vor semna, miercuri, un acord de parteneriat pe o durată de patru ani.

 

Iniţiativa are ca scop implementarea unor proiecte de dezvoltare comunitară în comuna Beliș. „Acest tip de cooperare este o premieră în România și are ca scop implementarea unor proiecte de dezvoltare comunitară în comuna Beliș. În cadrul acestui parteneriat, FSPAC va susține dezvoltarea comunității locale din Beliș, prin intermediul unor proiecte coordonate de fiecare dintre departamentele sale (Științe Politice, Administrație Publică, Jurnalism, Comunicare, Relații Publice și Publicitate, Sănătate Publică)“, spun reprezentanţii Universităţii Babeș-Bolyai (UBB) Cluj, într-un comunicat de presă.

Dintre proiecte amintim organizarea de campanii de promovare și de branding pentru comunitatea din Beliș, actualizarea strategiei de dezvoltare locală a comunei Beliș, training pentru aleși locali, funcționari publici, persoane implicate în dezvoltarea comunității sau promovarea unor programe de dezvoltare durabilă la nivelul comunității din Beliș - proiectul pilot vizează repopularea cu puiet de păstrăv a lacului Beliș Fântânele, printr-o campanie de strângere de fonduri, coordonata de cei doi parteneri.

Aceasta inițiativă va beneficia de sprijinul Transatlantic Institute for Public Management and Sustainable Communities (un parteneriat strategic între Michigan State University și Universitatea Babeș-Bolyai). Michigan State University va furniza expertiză în domeniul dezvoltării comunitare, mai precizează reprezentanţii UBB.