monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lady Gaga şi-a ANULAT toate concertele din turneul mondial. Artista va fi OPERATĂ

Cântăreaţa americană Lady Gaga trebuie să suporte o intervenţie chirurgicală la şold, fapt care a determinat-o să îşi anuleze toate concertele rămase din turneul ei mondial, "Born This Way Ball", început în urmă cu doi ani, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei Live Nation, citaţi de Reuters.

Artista în vârstă de 26 de ani anunţase marţi că a fost diagnosticată cu o formă severă de inflamaţie a articulaţiilor, însă reprezentanţii companiei Live Nation, specializată în organizarea de concerte, turnee şi alte evenimente muzicale, au spus că problema medicală cu care se confruntă cântăreaţa este mult mai gravă decât crezuse aceasta iniţial.

"După o serie de teste suplimentare, realizate pentru a determina gravitatea situaţiei, am aflat că Lady Gaga are o fisură în cartilagiul de la şoldul drept. Are nevoie de operaţie pentru a remedia această problemă, iar apoi are nevoie de repaus total, pentru a se vindeca. Din acest motiv, din păcate, este obligată să îşi anuleze turneul", au declarat reprezentanţii companiei Live Nation.

Marţi, artista îşi anulase o serie de concerte din secţiunea nord-americană a turneului ei mondial, după ce fusese diagnosticată cu sinovită, o afecţiune a articulaţiilor, din cauza căreia cântăreaţa a spus că nu poate să mai meargă. Sinovita este o inflamaţie a articulaţiilor care apare de obicei după o luxaţie, o întindere sau o accidentare.

Potrivit site-ului artistei, Lady Gaga avea programate încă 20 de concerte în Statele Unite, până pe 20 martie.

Live Nation a anunţat că posesorii de bilete îşi pot recupera banii începând de joi.