monitorulcj.ro Menu
Actualitate

REVOLTĂTOR: Jandarm prins într-o ipostază indecentă în fața unei fetițe

Un jandarm al Unităţii 0829 Pază ambasade şi alte obiective diplomatice a fost de poliţiştii Secţiei 7 din Capitală, marţi, în timp ce se masturba în faţa unei fetiţe de 12 ani, lângă parcul Plumbuita din sectorul 2, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

 

Potrivit surselor citate, jandarmul, care era în civil, a fost surprins în jurul orei 12.10 de o patrulă de Poliţie.

"Avea pantalonii în vine şi a devenit violent în momentul în care s-a încercat imobilizarea lui", au mai spus aceleaşi surse.

În cele din urmă, poliţiştii au reuşit să-l imobilizeze pe jandarm şi l-au adus la Secţia 7, unde acesta a fost audiat şi şi-a recunoscut fapta.