Actualitate
PROTESTE la Ambasada Ungariei cu steaguri, lozinci şi "Deşteaptă-te, române!"
Zece persoane s-au strâns, vineri după-amiază, în faţa Ambasadei Ungariei din Capitală, pentru a-i "aduce aminte ambasadorului" în ce ţară se află, prin steaguri fluturate, scandări ca "Ruşine să vă fie!" sau "România e a românilor" şi intonarea imnului naţional şi a altor cântece patriotice.
În jurul orei 14.30, o maşină din care răsună "Treceţi batalioane" opreşte vizavi de ambasadă. Din maşină sar trei tineri cu multe steguleţe. Pe trotuarul opus, câţiva jandarmi. În apropiere, alţi jandarmi şi trei dube.
Cei trei manifestanţi nu au voie pe trotuarul din faţa ambasadei, aşa că steguleţele tricolore ajung în gardul parcului Grădina Icoanei, pe un stâlp cu indicatoare rutiere şi la restaurantul de vizavi.
Unul dintre manifestanţi le explică jurnaliştilor de ce a fost iniţiată această acţiune. "Nu este un protest. Le-am adus (steagurile - n. r.) pentru ambasador, că a uitat în ce ţară este. (...) Avem comunităţi mari de români în toată lumea. Ce-ar fi să ne ridicăm şi noi cu pretenţii? Ce-ar fi ca la Dragonul Roşu să avem steagul Chinei?", spune tânărul.
În scurt timp, mai sosesc câţiva manifestanţi, printre care şi Brianna Caradja. Şi aceştia au steaguri, panglici tricolore şi pancarte cu "În România se vorbeşte şi se scrie în limba română, se respectă Constituţia şi însemnele naţionale" sau "Vreau să rămân român în România. Lupt pentru salvarea ţării şi acestui popor".
O femeie mai în vârstă, venită şi ea cu lotul al doilea de manifestanţi, ţine să-şi arate pancarta şi pe-o parte, şi pe alta. Cât despre motivul venirii la acţiune, ea rezumă: "Ca să respecte legile ţării în care sunt, ca cetăţeni români". Întrebată la cine se referă, femeia răspunde: "Absolut toţi cei care sunt pe teritoriul acestui stat. Ce nu e clar?".
Un bărbat pe la 60 de ani are mai multe foi, pe care a potrivit rime: "Strămoşul nostru e Traian, al vostru e Ginghis Han", "Noi suntem latini, voi sunteţi cretini", "Româneşte de nu ştiţi, de aici să vă roiţi".
Proprietara restaurantului iese să întrebe "cine şi-a permis" să-i pună steaguri pe gard şi pe casă. Răspunsul bărbatului cu rimele vine instantaneu: "Ce, eşti unguroaică? Se vede că nu ştii nimic despre România".
Manifestanţii devin şi mai vocali când li se alătură Marian, un protestatar cunoscut de forţele de ordine. Acesta încearcă să ajungă cu un steag la gardul ambasadei. E oprit însă de jandarmi şi se întoarce pe celălalt trotuar, cu negociatorul alături.
De vizavi de ambasadă, acelaşi Marian strigă acum în voie înjurături în maghiară şi "ambasadorule, România e a românilor!", "soţia puneţi-o la cratiţă, nu să-şi dea cu părerea despre România", "când era Ceauşescu nu mai aveau acelaşi tupeu" şi "Băsescu, ţi-ai vândut ţara".
Preşedintele Traian Băsescu nu lipseşte nici de pe unele afişe aduse la miting. Într-unul dintre acestea, şeful statului e reprezentat drept "Miss Harghita şi Covasna".
După mai bine de o oră, la finalul manifestaţiei, Marian dă tonul la cântat "Noi suntem români" şi "Deşteaptă-te, române!".
În rest, niciun incident la acţiunea neautorizată care nu a părut să-i deranjeze pe cei din ambasadă.