Actualitate
Amenzi de 90.000 lei aplicate într-o singură zi de poliţiştii clujeni
Poliţiştii clujeni au dat, ieri, 448 de amenzi, majoritatea fiind pentru nereguli privind circulaţia pe drumurile publice.
Ieri, 338 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj au desfăşurat acţiuni de control atât în mediul urban cât şi în mediul rural. În timpul verificărilor, au fost depistate 13 infracţiuni, dintre care 10 în flagrant delict. Dintre acestea 3 de natură judiciară, 6 au fost constatate la regimul rutier şi 3 economico-financiare. Ieri, poliţiştii clujeni au aplicat 448 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 298 privind circulaţia pe drumurile publice, 82 privind ordinea şi liniştea publică şi 22 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Poliţiştii au reţinut 28 de permise de conducere şi au retras 15 certificate de înmatriculare.Potrivit reprezentanţilor IPJ Cluj, la nivel judeţean, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii au controlat 98 de unităţi comerciale şi au instituit 21 de filtre rutiere.Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 89.715 de lei, iar a bunurilor confiscate la 3.573 de lei.