monitorulcj.ro Menu
Actualitate

300 de tineri au beneficiat de ajutorul fundaţiei Clujul Are Suflet în 2012

Majoritatea tinerilor care au trecut pragul Centrului de zi al fundaţiei, în anul trecut, au avut nevoie mai ales de sprijin şcolar, fie pentru că aceştia erau în ultimul an de liceu, fie pentru că doreau consiliere şi sprijin pentru o calificare profesională.

Clujul Are Suflet este cel mai mare proiect de implicare socială al Băncii Transilvania, lansat în 2007 şi susţinut financiar, integral, de aceasta. Fundaţia îi ajută pe tinerii care provin din medii defavorizate să se (re)integreze social şi profesional.

„Anul 2012 a fost un an pozitiv, cu rezultate pe măsura implicării echipei de la centrul de zi, formată din 18 tineri. Activităţile fundaţiei sunt dintre cele mai diverse – de la meditaţii la anumite materii şcolare, asistenţă socială şi psihologică, psihoterapie, consiliere profesională şi medierea muncii, activităţi pentru orientare şcolară şi profesională, educaţie pentru sănătate, până la grupuri de dezvoltare personală, utilizarea computerului, de teatru, arte plastice şi activităţi sportive”, se arată în comunicat de presă emis de companie.