monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pentagonul îşi va majora de cinci ori numărul angajaţilor responsabili cu securitatea informatică

Ministerul american al Apărării îşi va majora de cinci ori numărul angajaţilor însărcinaţi cu asigurarea securităţii informatice, relatează Washington Post, preluat de AFP.

Potrivit publicaţiei, care citează responsabili americani rămaşi sub protecţia anonimatului, numărul de angajaţi ai Comandamentul Cibernetic ar urma să crească de la circa 900 la aproximativ 4.900 de militari şi civili în câţiva ani. Decizia a fost luată la sfârşitul lui 2012 de înalţi responsabili ai Pentagonului, din cauza înmulţirii ameninţărilor împotriva spaţiului cibernetic, precizează publicaţia amintită. În noiembrie anul trecut, ministrul apărării Leon Panetta a declarat că securitatea informatică a SUA trebuie consolidată, din punct de financiar şi al resurselor umane. "Avem oameni competenţi, însă, ca să fiu sincer, dacă vrem să ţinem pasul cu schimbările în derulare, trebuie să investim mai mult în acest domeniu", a declarat Panetta într-un discurs la Washington. Pericolul reprezentat de această ameninţare a fost ilustrat de o recentă serie de atacuri informatice, în special cele ale unui virus care a şters vara trecută datele din peste 30.000 de calculatoare ale unei companii petroliere de stat saudite, reaminteşte cotidianul american. Proiectul de extindere a Comandamentului Cibernetic vizează în special protejarea sistemelor informatice ale reţelelor sau centralelor electrice, precum şi securizarea reţelelor Pentagonului.