Actualitate
Câtă grijă avem de copii?
Oficialii guvernamentali au intrat în alertă după ce mai mulți copii și-au pierdut viața din cauza neglijenței și indiferenței celor din jur.
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a transmis un mesaj întregii societăţi, solicitând mai multă grijă faţă de copiii din fiecare comunitate, având în vedere cazurile tragice din ultima vreme, în care au murit copii.
„Ar trebui să avem grijă de copiii noştri. Copiii noştri nu înseamnă numai copiii din familiile noastre, ci sunt şi copiii vecinilor, şi copiii romilor, şi copiii abandonaţi, şi copiii cu dizabilităţi. Toţi sunt copiii noştri şi aş dori ca societatea în ansamblu să acorde mai multă atenţie copiilor. Mă refer aici în special la comunităţile locale. Sunt foarte tristă că la nivelul comunelor şi satelor s-a pierdut acea grijă pe care comunitatea o avea faţă de copii, aşa cum o ştiu eu, în tradiţia noastră, a familiei de ţăran, care, începând cu bunicul şi până la strănepot aveau grijă unii de alţii. Acest lucru aş vrea să revină în tradiţia familiei noastre”, a spus ministrul Mariana Câmpeanu, precizând că este un mesaj pe care îl transmite întregii societăţi.
Protecția copilului, din nou în discuție
Mariana Câmpeanu a declarat, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, că urmează să fie modificată Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, arătând că sunt vizaţi minorii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sau cei care ar putea fi exploataţi prin participarea la activităţi artistice şi sportive.
„Avem şi măsuri de protecţie împotriva părinţilor care, din anumite interese materiale, nu se gândesc la interesul copilului atunci când se despart şi aceşti copii trebuie protejaţi. Trebuie să încercăm să asigurăm o exercitare a autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, chiar dacă un copil este lăsat în grija unuia dintre părinţi, şi vrem să creştem atribuţiile şi chiar să introducem sancţiuni împotriva autorităţilor locale care nu-şi fac datoria", a mai spus Mariana Câmpeanu.
În legătură cu incendiile, ministrul Mariana Câmpeanu a spus că a vorbit şi cu vicepremierul Liviu Dragnea, solicitând ca în toate videoconferinţele pe care le are cu prefecţii să-i atenţioneze pe aceştia să revigoreze şi activitatea aceasta.
„În viitor, încercăm să facem un program de cooperare interministerială, pentru că foarte multe dintre măsurile care pot fi luate în sprijinul copiilor depind de mai multe ministere. Vom încerca să facem un protocol de colaborare, pentru a identifica măsurile pe care le vom putea lua împreună. Prima discuţie o vom avea cu Ministerul Sănătăţii, după ce se termină ancheta cu ce se întâmplă cu copiii din maternităţi”, a mai spus demnitarul.
Au pierit în flăcări
Şapte copii au murit, de la începutul anului, în propriile case, din cauza unor incendii izbucnite în lipsa părinţilor.
În 9 ianuarie, în judeţul Bacău, patru copii cu vârste de patru, cinci ani şi doi dintre ei, gemeni, de un an şi şapte luni, au murit în urma unui incendiu puternic care le-a cuprins casa din satul Dealu Mare, comuna Măgura, după ce tatăl acestora a plecat la cumpărături, lăsându-i singuri în locuinţă.
Alte trei fete cu vârste de doi, patru şi, respectiv, cinci ani au murit, în 17 ianuarie, în urma unui incendiu care a cuprins locuinţa familiei, din localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, acestea fiind lăsate singure în casă.
Părinţii au spus că, în momentul izbucnirii incendiului, ei se aflau în grădină pentru a strânge lemne şi le încuiaseră pe fete în casă, unde soba cu lemne era aprinsă.