monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grecia: Forţele de ordine au luat cu asalt depoul de metrou ocupat de grevişti

Trei sute de poliţişti au luat cu asalt, vineri dimineaţa, un depou de metrou din Atena pentru a pune capăt ocupării acestuia de către grevişti, relatează AFP.

Patru persoane au fost reţinute şi eliberate în scurt timp. Salariaţii metroului se află în cea de-a noua zi de grevă pentru a protesta faţă de tăierile salariale. Greva, declarată "ilegală şi abuzivă" de justiţie, a provocat la Atena ambuteiaje uriaşe în ultimele zile. Joi, guvernul a ordonat rechiziţionarea metroului, iar sindicatele din transport au ripostat chemând la încetarea totală a lucrului vineri. Personalul de la metrou, care beneficia până acum de unele avantaje salariale, contestă alinierea prevăzută la grila generală de salarizare impusă în sectorul public şi care prevede o scădere a tuturor veniturilor.