Actualitate
Seulul îi cere Phenianului să renunţe la testele nucleare
Coreea de Sud (Republica Coreea) i-a cerut marţi Coreii de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană, RPDC) să renunţe la efectuarea de noi teste nucleare, transmite Yonhap.
"Aşa cum am mai spus, Coreea de Nord nu ar trebui să procedeze la o asemenea acţiune, care nu ajută la nimic". "Ar fi de preferat ca, în locul testelor nucleare, RPDC să se ocupe să asigure hrana propriului popor", a indicat purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe sud-coreean, Cho Tai Young, într-o conferinţă de presă la Seul. După cum se ştie, de ani de zile, RPDC se confruntă cu o lipsă cronică de alimente. Comentariile purtătorului de cuvânt al diplomaţiei sud-coreene intervin în contextul zvonurilor legate de lansarea celui de-al treilea test nuclear de către Phenian. La 12 decembrie anul trecut, RPDC a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune, încălcând rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.