monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Justin Bieber a scăpat de un proces. Ce daune i se cereau

Procesul intentat cântăreţului Justin Bieber de către o femeie care pretindea daune de 9 milioane de dolari, pentru că auzul i-ar fi fost definitiv afectat în urma participării, în 2010, la unul dintre concertele artistului, a fost anulat.

O sursă a declarat pentru site-ul TMZ.com că, săptămâna trecută, Stacey Betts a înanintat documentele prin care cerea închiderea cazului, invocând lipsa unui avocat şi astfel imposibilitatea de a merge mai departe cu procedurile de rigoare în acest sens, informează contactmusic.com.

Însă, deşi a renunţat, femeia este de părere că acuzaţiile pe care i le-a adus cântăreţului canadian sunt perfect întemeiate. Aceasta spune că, în 2010, când a participat alături de fiica ei la un concert al artistului în vârstă de 18 ani, acesta ar fi generat în rândul fanilor o aşa fenezie încât volumul ţipetelor acestora i-au afectat auzul.

Cazul a fost închis în ziua în care reclamanta, Stacey Betts, a înaintat cererea.

Justin Bieber, care a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar care în prezent locuieşte în Statele Unite, reprezintă una dintre marile surprize ale galei American Music Awards 2010 - unde a câştigat patru trofee -, dar şi ale ultimilor doi ani. Albumul său de debut, intitulat My World 2.0, s-a vândut în aproape două milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii.