monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mopedele nu mai pot fi conduse fără permis începând de sâmbătă

Mopedele, scuterele şi ATV-urile nu vor mai putea fi conduse fără permis, începând din 19 ianuarie, iar de la aceeaşi dată şoferii care trebuie să-şi preschimbe permisele de conducere sunt obligaţi să facă vizita medicală, scrie Mediafax.

Legea 203/2012 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în 12 noiembrie 2012 în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare începând de sâmbătă, din 19 ianuarie 2013.Ca urmare, începând de sâmbătă, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie nu vor mai putea conduce mopede, scutere, ATV-uri şi alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depăşeşte 45 de kilometri pe oră, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi, decât după ce susţin un examen teoretic şi unul practic pentru obţinerea permiselor din categoria "AM" "A1" şi "B1".Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie "AM", "A1" şi "B1" poate fi susţinut, conform legii, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani. Proba practică în acest caz constă într-un test de îndemânare susţinut în poligon.În acelaşi timp, o altă modificare adusă legii este legată de valabilitatea permiselor de conducere. Astfel, noile permise vor fi valabile zece ani în cazul şoferilor amatori, la fel ca şi până acum, şi cinci ani în cazul profesioniştilor, perioada în cazul acestora fiind redusă la jumătate.Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), comisarul şef Mihai Enache, a declarat că taxa pe care o vor plăti şoferii la preschimbarea permiselor de conducere rămâne aceeaşi, adică 68 de lei, însă, va fi obligatorie vizita medicală.În acelaşi timp, oficialul DRPCIV a adăugat că "perioada de valabilitate în cazul şoferilor profesionişti, care până acum era de zece ani, ca şi în cazul amatorilor, a fost redusă la numai cinci ani".