monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Incidentul terorist din Algeria: Parisul anunţă decesul mai multor ostatici

Premierul francez Jean-Marc Ayrault a confirmat, vineri, că "mai mulţi ostatici" au murit în asaltul militar de la complexul de exploatare a gazelor din In Amenas, în Algeria, dar nu a precizat numărul exact şi naţionalitatea acestora."În momentul în care vă vorbesc, deplângem decesul mai multor ostatici. Nu cunoaştem cu precizie numărul şi nici naţionalitatea lor", a declarat premierul francez.

"Tocmai am avut o întrevedere cu premierul algerian care mi-a confirmat că operaţiunea continuă", a adăugat el.Ayrault a precizat că menţine contactul cu "autorităţile din Algeria, greu încercate în trecut" şi că sunt "în legătură cu alte ţări vizate de această luare de ostatici".Joi, ministrul algerian al Comunicaţiilor, Mohamed Said, a anunţat "eliberarea unui număr important de ostatici şi, din nefericire, câţiva morţi şi răniţi", fără alte precizări.Un purtător de cuvânt al islamiştilor, citat de agenţia mauritană ANI, a declarat că operaţiunea armatei algeriene a menţionat aproximativ 50 de morţi, dintre care 34 de ostatici şi 15 răpitori.Acest bilanţ oferit de unul dintre răpitori a fost "fantezist", a apreciat o sursă din cadrul serviciilor de securitate din Algeria."Optsprezece terorişti au fost ucişi ieri", a declarat vineri o sursă din cadrul serviciilor de securitate algeriene pentru AFP.Bilanţul şi circumstanţele asaltului desfăşurat cu o zi înainte de armata algeriană la instalaţia de la In Amenas, în partea central-estică a ţării, unde un grup islamist care susţine că acţionează ca ripostă la intervenţia Franţei în Mali, a luat ostatici, miercuri, cel puţin 41 de occidentali şi sute de localnici.