Actualitate
Ajutor ZERO pentru SPITALELE DE STAT în urma SISTĂRII FINANŢĂRII pentru clincile private
În judeţul Cluj, după oprirea finanţării de la stat a clincilor şi spitalelor private, bugetul spitalelor publice ar creşte doar cu 1%.
În oncologie, clinicile private spun că tratamentul pentru un pacient este mai ieftin cu 50% la privat decât la stat.
În judeţul Cluj, există 13 spitale şi clinici particulare, însă majoritatea nu sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj. Doar trei dintre aceste unităţi sanitare au primit, anul trecut, bani de la fondul de asigurări sociale de sănătate. În aceste condiţii, propunerea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu de a sista finanţarea clinicilor şi spitalelor private, iar banii economisiţi să meargă la spitalele publice nu vine aproape deloc în ajutorul unităţilor sanitare publice. Acestea din urmă ar primi doar 1% în plus decât până acum şi nu 10% cum afirma Eugen Nicolăescu la sfârşitul acestei săptămâni.
O parte nesemnificativă decontată privaţilor
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii CAS Cluj, anul trecut, valoarea totală a contractelor încheiat cu spitalele publice care acordă servicii medicale spitaliceşti asiguraţilor a fost de 387 milioane lei, în timp ce valoarea contractelor încheiate cu furnizorii privaţi de servicii spitaliceşti a fost de aproximativ 3,1 milioane lei. Clinicile şi spitalele private care sunt în contract cu CAS Cluj sunt Medisprof din Cluj-Napoca, Eurotrat din Gherla şi Centrul de Gastroenterologie cu spitalizare de zi din Cluj-Napoca. Celelalte 10 spitale şi clinici private, printre care şi cele două maternităţi nu sunt în contract cu CAS Cluj, deci nu oferă servicii decontate parţial sau total de către stat.
Memoriu pentru susţinerea serviciilor medicale private
În Cluj, una dintre cele trei clinici aflate în contract cu CAS oferă servicii oncologice, iar unul dintre cofondatorii clinicii Medisprof, dr. Adrian Udrea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Oncologilor Privaţi din România a înaintat un memoriu către Ministerul Sănătăţii prin care aduce câteva argumente importante pentru susţinerea de către stat a serviciilor private pentru diagnosticul şi tratamentul cancerului. În document se arată o statistică efectuată în 2011 şi 2012 care evidenţiază un cost mediu/ pacient cu aproximativ 50% mai redus la clinica Medisprof faţă de serviciile de stat din judeţul Cluj.
Potrivit documentului asociaţiei, „contractarea serviciilor de oncologie cu clinici private s-a efectuat de către CAS judeţene ca urmare a insuficienţei personalului medical şi paramedical în serviciile de stat, la costurile prevăzute în contractul cadru şi în normele la contractul cadru”.