monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CFR Călători închide 14 agenţii de voiaj. Vezi care sunt acestea

11 agenţii de voiaj ale CFR Călători vor fi închise şi mutate în gări, iar alte trei agenţii vor fi închise definitiv începând cu data de 10 ianuarie.

Agențiile de voiaj CFR din Drobeta Turnu Severin, Deva, Petroșani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureș, Galați, Buzău, Brăila, Focșani și Constanța vor fi închise şi se vor înființa birouri de voiaj în incinta stațiilor de cale ferată din orașele menționate.

Potrivit unui comunicat de presă al CFR Călători, agențiile de voiaj din Alexandria, Bistrița și Zalău se vor închide definitiv.

Agenţiile din alte 22 de oraşe din ţară printre care şi Cluj-Napoca vor rămâne deschise şi vor funcţiona în aceleaşi locaţii.

„CFR Călători își propune ca prin aceste modificări, activitatea desfăşurată în cadrul birourilor de voiaj să aducă mai aproape de pasageri informația de care au nevoie șicele mai prompte variante de călătorie în ţară şi în străinătate, deoarece o gară reprezintă poarta de intrare spre destinația dorită”, au precizat reprezentanţii CFR Călători.