Actualitate
Chinezii se confruntă cu măsuri dure privind Internetul. Regimul comunist a înăsprit reglementările
Regimul comunist de la Beijing a înăsprit reglementările în domeniul Internetului, în cadrul pachetului de măsuri destinat "protecţiei informaţiilor personale", anunţă agenţia China Nouă, citată de BBC News online.
Criticii susţin că regimul comunist încearcă să limiteze libertatea de exprimare, argumentând că Internetul este considerat drept ameninţare de Partidul Comunist unic, informează BBC News online.Autorităţile chineze monitorizează cu atenţie materialele transmise prin Internet din afara ţării şi blochează frecvent astfel de activităţi de comunicare.Noile măsuri au fost adoptate la o lună după desemnarea noii conduceri a Partidului Comunist.Conform noilor reglementări, toate persoanele care vor semna contracte pentru utilizarea Internetului, telefoniei fixe şi mobile trebuie să furnizeze "date exacte de identitate".Internetul, în special site-urile de socializare, a fost utilizat în ultimele luni pentru organizarea unor proteste în China.