monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cadourile care au dezamăgit de Crăciun, scoase la vânzare pe internet

La doar câteva ore după ce şi-au desfăcut cadourile de Crăciun, numeroşi dezamăgiţi le pun în vânzare pe internet, o practică ce a luat amploare odată cu criza şi care este din ce în ce mai puţin tabu, susţin administratorii site-urilor online, citaţi miercuri de La Derniere Heure şi Le Soir. Pe unele site-uri numărul de postări la secţiunea de vânzări a crescut cu cel puţin 25%.

Astfel, pe internet ar avea loc o întâlnire între "cei nemulţumiţi de cadourile pe care le-au primit şi cei frustraţi de cadourile pe care le-ar fi vrut" care speră să găsească preţuri mici pe internet, afirmă Olivier Mathiot, cofondator al PriceMinister.com. Marţi este ziua în care pe site-urile de specialitate au fost în acţiune în principal vânzătorii. Pentru cumpărători, momentul propice de acţiune vine mai târziu, de obicei odată cu perioada reducerilor la jumătatea lui ianuarie. "Marţi la prânz am constatat o dublare a vânzărilor în comparaţie cu o zi normală", subliniază Mathiot.

Site-ul 2emain.be, care primeşte zilnic vizitele a 550.000 de internauţi, a constatat la rândul său o creştere a numărului de anunţuri de vânzare de 25%.

Lucruri care fără îndoială provin de sub bradul de Crăciun, ţinând cont că printre descrierile care le însoţesc se află: "încă în cutie", "în ambalajul de origine", "primit de Crăciun", "cadou de Crăciun" sau "nu este pe gustul meu".

"De-a lungul întregului an, vedem cum oamenii pun în vânzare obiecte care le prisosesc pentru a câştiga ceva bani şi asta nu se schimbă de Crăciun. Asta se explică fără îndoială şi prin criza economică. Preferăm probabil să avem puţin mai mulţi bani la buget decât să ţinem în casă un obiect care va rămâne neutilizat", explică Michiel van Deursen, directorul şi cofondatorul site-ului.

În Franţa, Ebay France a înregistrat la rândul său 150.000 de anunţuri suplimentare publicate pe site-ul său comparativ cu ziua de luni.

Printre obiectele scoase la vânzare pe internet se află ultimele versiuni ale jocurilor "Call of Duty" sau "Assassin's Creed", dar şi cărţi, CD-uri, DVD-uri, care pot fi achiziţionate online cu preţuri cu 20 până la 40% mai mici faţă de cele din magazine.

Uzura scade preţul

Dacă oamenii au ales totuşi să profite de cadourile lor folosindu-le chiar şi o scurtă perioadă de timp, atunci ele nu vor mai avea ambalajul şi nu vor mai fi considerate noi, ceea ce le va scădea din valoarea de piaţă. În acest an cărţile puse în vânzare cel mai mult pe internet se află 'Adevărul privind afacerea Harry Quebert', de Joël Dicker, şi romanul erotic 'Cincizeci de nuanţe de gri', al lui EL James, indică PriceMinister, în timp ce dintre filme cel mai des postate la oferte sunt "Prenumel", "Epoca de gheaţă 4" şi "Inatacabili".