Actualitate
Peste 1.500 de turdeni au intrat în posesia ajutoarelor comunitare
De aproape o lună de zile se distribuie la Turda ajutoarele comunitare provenite de la Uniunea Europeană şi destinate categoriilor defavorizate.
Până la această oră, distribuţia decurge normal, aproximativ 1.500 de turdeni intrând în posesia alimentelor. Două alimente nu au ajuns însă la Turda, acestea fiind aşteptate după sărbători: uleiul şi bulionul.
Ajutoarele comunitare se distribuie la zilnic pe strada Rosiori Nr. 1 (incinta fostei Fabrici de Pâine Turdapan), după următorul program:
Luni – Joi 08.00 -14.00
Vineri 08.00 – 11.00
Luni sunt aşteptate să îşi ridice ajutoarele persoanele cu handicap, marţi şi miercuri beneficiarii de ajutor social, joia pensionarii, revoluţionarii şi veteranii de război, iar vinerea somerii.
La Turda vor beneficia în acest an de ajutoare comunitare aproximativ 4.000 de persoane.