Actualitate
Zone rezidenţiale din Cluj, racordate pentru prima dată la reţelele de apă-canal
Lucrările derulate de Compania de Apă Someş, ce vizau extinderea reţelei de apă şi canalizare din Cluj-Napoca în cadrul unui proiect european derulat în perioada 2008-2013, au ajuns la final. Lucrările în cadrul acestui contract în valoare de 20,41 milioane lei (fără TVA), au început în primăvara anului 2010.
Lucrările derulate de Compania de Apă Someş au avut în vedere înfiinţarea de reţele noi de alimentare cu apă şi de canalizare în zone din municipiu care nu erau dotate cu aceste utilităţi, în principal în noile zone rezidenţiale apărute în ultimii ani. Astfel, prin acest contract s-au înfiinţat 35 de kilometri de reţele noi de apă în 29 de zone/străzi din municipiu, Colonia Borhanci, Colonia Sopor, Colonia Breaza, zona Făgetului, strada Pomet, strada Cantonului, drum Palocsay, strada Romul Ladea, precum şi 20 de kilometri de reţele noi de canalizare în 29 de zone/străzi din municipiu, cum ar fi Cartier Europa, Colonia Borhanci, Colonia Sopor, Drumul Făgetului, Fânaţelor, Frunzişului, Vântului, Victor Papilian, Eugen Ionesco.
Acest contract a făcut parte din proiectul major de investiţii "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj/Sălaj - Îmbunătaţirea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi epurare în zona Cluj-Sălaj ", cofinanţat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 196,9 milioane euro, atras şi derulat de Compania de Apă Someş în perioada 2008-2013. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene se cifreaza la 74%, cea a Guvernului României la 11,3%, a autorităşilor locale din aria proiectului la 1,9%, restul de 12,8% fiind obţinut de Compania de Apă prin credit bancar.