monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Amenzi şi somaţii pentru clujenii care nu-şi curăţă trotuarele de zăpadă

Poliţiştii locali au început să distribuie somaţii persoanelor fizice şi juridice din zona centrală în special, dar şi din cartiere, pentru îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuare.

Până în prezent au fost aplicate 852 de somaţii scrise şi verbale şi au fost încheiate două procese verbale de constatare a contravenţiei în valoare totală de 2.000 de lei. Persoanele somate şi amendate au la dispoziţie un termen de 24 de ore pentru a îndepărta zăpada şi gheaţa de pe trotuare şi alei.

„Primăria municipiului Cluj-Napoca face un apel către persoanele fizice, juridice şi asociaţiile de proprietari să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele şi aleile aflate în imediata apropiere a imobilelor pe care le deţin sau în care îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu prevederile HCL nr. 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului. În cazul în care nu se vor conforma, clujenii riscă să primească amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei”, au subliniat reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

În perioada următoare, acţiunile de acest gen vor continua în toate zonele din municipiu.