Actualitate
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost reţinut pentru 24 de ore
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost reţinut, sâmbătă, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat din nou de către procurorii anti-corupţie, în dosarul în care este cercetat pentru deturnare de foduri, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Iordache a fost convocat din nou la audieri, sâmbătă dimineaţă, aceastea durând câteva ore. În urma audierilor, procurorii anti-corupţie au decis să emită o ordonanţă de reţinere de 24 de ore pentru omul de afaceri.Nelu Iordache a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei şi urmează să apară în faţa unui judecător al Tribunalului Bucureşti în cursul zilei de duminică, ordonanţa de reţinere expirând în 2 decembrie, după ora 18.00, au mai precizat sursele citate.Direcţia Naţională Anticorupţie confirmă reţinerea lui Nelu Iordache, precizând că, în urma extinderii cercetărilor, acesta este urmărit penal şi pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe lângă cele trei infracţiuni pentru care omul de afaceri fusese deja pus sub acuzare."Prin Ordonanţele din data de 1 decembrie 2012, procurorii au dispus extinderea cercetărilor şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, în formă continuată; delapidare, în formă continuată; folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 acte materiale); spălare de bani", se precizează într-un comunicat de sâmbătă seară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).Potrivit procurorilor anticorupţie, Nelu Iordache, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25.000.000 lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.Cea mai mare parte, şi anume 9.724.780 lei din suma destinată pentru construcţia autostrăzii, ar fi fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăţilor în care era direct interesat, plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă, susţin anchetatorii."O altă parte din bani, şi anume 9.861.000 lei, au fost retraşi în numerar cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare fictive. Inculpatul Iordache Nelu a falsificat personal 7 dintre aceste contracte. În ceea ce priveşte alte 20 de operaţiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Iordache Nelu i-a instigat pe unii angajaţi ai SC Romstrade SRL să falsifice documente justificative. Banii au fost folosiţi fie pentru rambursarea de dobânzi şi comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au a fost cheltuiţi cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară şi impozit aferente achiziţionării unui teren în comuna Adunaţii Copăceni, precum şi pentru materiale, lucrări şi servicii de consultanţă şi transport necesare proiectului de construcţie, a unui complex în comuna Adunaţii Copăceni. Toate aceste plăţi nu au legătură cu proiectul de construcţie a autostrăzii", se arată în comunicat.Procurorii mai spun că, pentru a disimula adevărata provenienţă a banilor utilizaţi pentru plăţile sus menţionate, Nelu Iordache ar fi trecut aceşti bani, pe baza unor facturi care atestau operaţiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi, banii s-au întors cu explicaţia "plată eronată" sau "plată nedatorată" în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operaţiunile de plăţi aferente contractului pentru construirea autostrăzii, mai spun procurorii."Activitatea infracţională a fost desfăşurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înţelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat şi au restituit, de regulă în aceeaşi zi, sumele de bani la SC Romstrade SRL, în alt cont, cu explicaţia de plată eronată sau necuvenită", arată DNA.În acest dosar, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de omul de afaceri Nelu Iordache, administrator al firmei Romstrade, pentru schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, utilizarea cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, a anunţat, vineri, DNA."Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Iordache Nelu, administrator al SC ROMSTRADE SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, utilizarea cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, toate în formă continuată", se arata într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).Potrivit procurorilor, există date şi indicii temeinice că Iordache, în calitate de administrator al firmei Romstrade, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25.000.000 de lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac-Arad, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.Nelu Iordache a fost audiat în noaptea de joi spre vineri, timp de aproape şase ore, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), atunci luându-se decizia de cercetare în liberate.Iordache a fost audiat după ce anchetatorii au percheziţionat în Capitală, joi, timp de peste 12 ore, sediul firmei Romstrade deţinută de acesta.Procurorii anticorupţie au ridicat documente, calculatoare şi laptopuri de la sediul firmei.