monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Apple a prezentat o nouă versiune a iTunes, una dintre cele mai importante de la lansare

Apple a prezentat o nouă versiune a iTunes, cu un look modificat şi cu o mai mare integrare cu serviciul iCloud de stocare a datelor pe Internet, aceasta fiind cea mai importantă modificare efectuată de la lansarea serviciului media în urmă cu mai mult de zece ani, scrie Mediafax.

Grupul intenţiona să lanseze noua versiune luna trecută, dar a avut nevoie de mai mult timp pentru a face acest lucru. Modificările au rolul să uşureze căutarea conţinutului şi descoperirea noilor materiale, a explicat Apple la începutul acestui an, la anunţarea acestora, transmite Bloomberg.

Apple lucrează la îmbunătăţirea aplicaţiilor care au făcut compania cel mai mare furnizor de conţinut muzical, pentru a convinge clienţii să cumpere mai multe alte produse.

Scopul este ca utilizatorii să aibă acces mai uşor la conţinut media de pe diferite aparate ale Apple, fără să fie nevoie ca acestea să fie conectate la un PC.

Prin integrarea cu iCloud, dacă un utilizator a început vizionarea unui film pe iPad, poate să reia vizionarea mai târziu de pe un alt aparat, din momentul întreruperii.

Schimbările au implicaţii mari pentru industria media întrucât, cu peste 435 de milioane de conturi înregistrate, este cea mai largă cale de acces la descărcări legale de muzică, filme, show-uri TV şi aplicaţii software.

În anul fiscal trecut al Apple, iTunes şi alte servicii media asociate au generat venituri de 8,35 miliarde de dolari.

Noul design al iTunes diferă de formatul de debut al serviciului, având mai multe informaţii despre artă, muzicieni, filme şi show-uri TV.