Actualitate
Donaţii de 50.000 de lei la Balul de Cristal AFA Cluj
Peste 240 de personalităţi din mediul de afaceri şi politic clujean au luat parte la Balul de Cristal, un eveniment caritabil organizat de Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj ce s-a desfăşurat vineri, 23 noiembrie, la Restaurantul Da Vinci. Cu această ocazie, ei au făcut donaţii în valoare de aproximativ 50.000 de lei, aceste fonduri urmând să susţină o parte din proiectele asociaţiei.
“Este al treilea an în care organizăm un bal de caritate şi sunt mai mult decât fericită să constat că AFA a devenit un purtător de mesaj în comunitate. Tot ce am făcut până acum arată că ne pasă şi că împreună cu cei din jurul nostru suntem mai puternice. Când oameni buni din Cluj se întâlnesc, lucruri frumoase se împlinesc”, a declarat Mihaela Rus, preşedinta AFA Cluj.
Pe parcursul Balului invitaţii au participat la o licitaţie de tip silent auction a unor obiecte de artă şi bijuterii din colecţiile personale ale doamnelor din AFA Cluj, precum şi la o tombolă a cărui mare premiu a fost un tablou în valoare de 2.000 de euro, semnat de pictorul clujean Paul Sima. Seara a fost condimentată cu momente artistice de excepţie susţinute de Trio Zamfirescu, recunoscuţi ca fiind cei mai buni interpreţi de chitară clasică din România, trupa David & The Six Martini Band, precum şi de un grup de balerine de la Opera Maghiară din Cluj.
Donaţiile strânse la Balul de Cristal se vor îndrepta către proiectele de suflet ale asociaţiei. Astfel, se va continua campania „Minuni pentru căminele aflate în nevoie” prin care se vor ajuta de Crăciun copii orfani şi bătrâni singuri, se va aduce un aport financiar la intervenţia chirurgicală de care are nevoie Yanis, un copil diagnosticat cu tumoră osoasă, se va susţine programul after-school al Liceului pentru Deficienţi de Vedere din Cluj şi se vor premia studenţii inventivi din cadrul proiectului Fabrica de Antreprenori.