Actualitate
ACCIDENTUL DIN SUDUL ITALIEI - MAE: Firmelor de pompe funebre implicate li s-au retras licenţele
Autorităţile italiene au retras marţi licenţele de operare ale tuturor companiilor de pompe funebre implicate în disputa privind cadavrele românilor decedaţi sâmbătă în accidentul de lângă Rossano, în regiunea Calabria din sudul Peninsulei, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat MAE transmis marţi, autorităţile italiene, prin intermediul Ambasadei României de la Roma, au comunicat faptul că au fost retrase licenţele de operare ale tuturor companiilor de pompe funebre implicate în eveniment.
Totodată, a fost subliniată disponibilitatea statului italian de a suporta cheltuielile ocazionate de transportul în România al corpurilor neînsufleţite ale cetăţenilor români, victime ale tragicului accident. Modalitatea concretă de repatriere va fi realizată în funcţie de decizia familiilor.
Şase cetăţeni români, trei bărbaţi şi trei femei, lucrători sezonieri la cules de citrice, au decedat sâmbătă seara într-un accident petrecut în sudul Italiei când un microbuz în care aceştia se aflau a încercat să treacă linia de cale ferată în apropiere de oraşul Rossano, fiind lovit în plin de un tren.