Actualitate
Şerban Ionescu, înmormântat cu onoruri militare
Actorul Şerban Ionescu a fost înmormântat, sâmbătă, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare şi în aplauzele a sute de persoane - colegi de breaslă şi oameni simpli, arată Mediafax.
Actorul a avut parte de aplauze atât la plecarea cortegiului mortuar de la Teatrul Naţional, dar şi la sosirea la Cimitirul Bellu, unde s-a desfăşurat ceremonia religioasă.
După oficierea slujbei, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost scos din biserică, fiind purtat de militari din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi întâmpinat cu un nou val de aplauze.
Coborârea sicriului în mormânt a fost însoţită de trei salve şi de noi aplauze.
Printre cei aflaţi în mulţimea adunată la Cimitrul Bellu au putut fi văzuţi Ion Caramitru, Mircea Albulescu, Ducu Darie, George Ivaşcu, Marius Bodochi.
Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, la Spitalul Floreasca din Capitală, la vârsta de 62 de ani, după mai multe luni de suferinţă, din cauza unei forme agresive de scleroză. Sicriul său a fost depus mai întâi la Biserica Batiştei, iar vineri a fost transferat la Sala Media a Teatrului Naţional.
Zeci de persoane, admiratori, dar şi colegi de breaslă, au venit vineri la Biserica Batiştei pentru a-şi lua rămas bun de la actor. Pe lângă admiratori, care au venit cu flori la Biserica Batiştei, s-au numărat şi colegi ai lui Şerban Ionescu, precum Vladimir Găitan, Eugen Cristea, Carmen Tănase, Elvira Deatcu şi Marin Moraru. Mai multe coroane de flori au fost trimise de membri ai familiei, prieteni şi apropiaţi ai actorului, printre acestea numărându-se şi una de la Teatrul Mic din Capitală şi una de la preşedintele Traian Băsescu. Pelerinajul a continuat şi la Teatrul Naţional, unde au venit să-şi ia rămas bun de la Şerban Ionescu Ion Caramitru, Mircea Albulescu şi oameni simpli care l-au iubit şi admirat pe actor.