Actualitate
Tineri clujeni, în pelerinaj la mănăstirea Nicula
Sâmbătă, 17 noiembrie 2012, a avut loc o nouă acțiune de tineret în cadrul parteneriatului intitulat “Paradisul Copilăriei” dintre Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca cu Liceul Teoretic “Eugen Pora”.
Acțiunea a constat într-un pelerinaj la Mănăstirea Nicula și vizitarea Muzeului Mitropoliei Clujului de la demisolul Catedralei din Cluj-Napoca. Din partea parohiei, cei 17 liceeni din clasa a IX-a au fost însoțiți de către Părintele Dan Hognogi și Radu Copil, responsabil de tineret la Arhiepiscopia Clujului, iar din partea școlii, de către doamnele profesoare de religie Maria Suciu și Marina Cristina.
La Mănăstirea Nicula, elevii s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și la cele două racle cu sfinte moaște, au ascultat istoricul mănăstirii, al icoanei, și au vizitat complexul monahal.
Fiind primiți la masă, elevii au mulțumit pentru bucatele de post, cântând câteva colinde pentru slujitorii de la trapeză. Din partea mănăstirii, liceenii au primit iconițe, iar din partea organizatorilor, câte o revistă “Familia Ortodoxă” şi o cruciuliţă la gât.
La întoarcere în Cluj, elevii clujeni au vizitat Muzeul Mitropoliei, unde custodele Muzeului le-a oferit informaţii despre manuscrisele, obiectele de cult şi icoanele păstrate aici. Tinerii au vizitat şi necropola unde îşi dorm somnul de veci trei dintre ierarhii Nicolae Ivan, ctitorul Eparhiei și al Catedralei, Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Mitropolitul Bartolomeu Anania.