monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Depresia cauzată de un tratament împortiva acneei l-a împins la sinucidere

Un tânăr de 24 de ani s-a sinucis după ce a urmat un timp îndelungat un tratament contra acneei. Înainte de a muri, el le-a scris părinţilor un email, pe care nu a apucat să îl termine.

Muzicianul Jesse Jones a urmat, încă de la vârsta de 18 ani, un tratament împotriva acneei, bazat pe medicamentul Roaccutane, relatează dailymail.co.uk.

După ce a urmat timp de şase luni acest tratament, Jesse Jones a scăpat de acnee. Din 2009 a reînceput tratamentul, deoarece acneea i-a revenit.

În ultimul e-mail trimis părinților, tânărul făcea următoarele declarații: "Dragă mamă şi dragă tată, Roaccutane pare să fi schimbat considerabil modul în care corpul şi mintea mea funcţionează. Abia reuşesc să îi scriu numele pentru că îl urăsc foarte tare". Tânărul nu a mai apucat să trimită mesajul părinților, acesta fiind găsit de polițiști.

Părinţii săi, Derek şi Patsy, ambii în vârstă de 59 de ani, se învinovăţesc acum pentru pierderea fiului lor, după ce au aflat de email-ul acestuia. Ei nu au avut niciodată idee că Jesse a urmat această "cură minune" împotriva acneei.

Deşi compania care produce medicamentul, Roche, a infirmat efectele sale secundare negative, există persoane care susţin că Roaccutane produce depresie şi că duce la impotenţă şi în cele din urmă la sinucidere. Roche se confruntă cu numeroase procese în Statele Unite din pricina Roaccutane.

Se pare că depresia cauzată de acest medicament l-ar fi împins pe tânăr la sinucidere. Trupul său a fost găsit pe niște stânci din Swanage, Dorset.