Actualitate
Cum se va schimba Piaţa Cipariu după finalizarea catedralei
Parcarea de 100 de locuri de lângă catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu va dispărea odată cu finalizarea proiectului. Deocamdată, lucrările se opresc însă din lipsa banilor.
Catedrala greco-catolică din Piaţa Cipariu se află în construcţie de mai bine de 20 de ani.
Proiectul grandios al greco-catolicilor clujeni de construire a catedralei din Piaţa Cipariu a mai înghiţit anul acesta 475.000 de euro, însă investiţia a ajuns doar la jumătate, după cum estimează reprezentanţii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Lucrările vor fi oprite în câteva săptămâni din cauza lipsei fondurilor şi vor fi reluate abia când Eparhia va face rost de 700.000 euro.
„Acum se mai lucrează pentru câteva săptămâni, dar am ajuns la nivelul în care este nevoie de o schelă foarte puternică pentru a turna o structură care să strângă laolaltă toate zidurile. Practic, este un inel gros din beton, este un nivel mai dificil de realizat şi este nevoie de fonduri mai mari pentru acest stadiu”, a explicat Daniel Avram, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj – Gherla.
Construirea bisericii a început în anul 1992, dar şapte ani mai târziu lucrările au fost oprite din cauza lipsei banilor. Şantierul a fost redeschis în anul 2011 când au fost investiţi 465.000 de euro şi a continuat anul acesta.
Înălţimea catedralei a fost redusă de la 98 de metri la 72 de metri, inclusiv crucea.
Lucrările au ajuns abia la jumătate
După finalizarea etapei care presupune o investiţie de 700.000 de euro, proiectul mai are nevoie de încă 355.000 de euro pentru finisaje interioare şi alte lucrări. Termenul de finalizare nu poate fi estimat din cauza incertitudinii financiare.
Jumătate din cei 475.000 de euro care au fost cheltuiţi anul acesta provin din fonduri proprii, iar cealaltă jumătate de la bugetul local, după ce Consiliul Local a aprobat la începutul acestui an alocarea a 1 milion lei pentru catedrala din Piaţa Cipariu şi încă 1 milion lei pentru biserica ortodoxă Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Mănăştur, aflată, de asemenea, în construcţie de 20 de ani.
Parcarea dispare după finalizarea construcţiei
Potrivit reprezentanţilor Eparhiei, parcarea de 100 de locuri care funcţionează acum pe terenul de lângă catedrală va dispărea. „În mod normal şi terenul a fost concesionat pentru biserica noastră şi avem prevăzut un aranjament pentru biserică”, a precizat Daniel Avram.
Reprezentanţii Primăriei-Cluj-Napoca au declarat că în următorii doi-trei ani nu se pune problema desfiinţării acestei parcări al cărei rol este acum acela de a prelua maşinile pentru a nu intra în zona centrală a oraşului. Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca a precizat că municipalitatea are în lucru câteva soluţii pentru a crea locuri de parcare noi în zona Pieţei Cipariu.
Referitor la parkingul subteran care se va construi pe strada Mihail Kogălniceanu, reprezentanţii Primăriei au subliniat că rolul acestuia este acela de a rezolva lipsa locurilor de parcare din zonă astfel încât maşinile să nu mai fie parcate pe trotuare.