monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce alimente nu se combină în perioada Postului. Sfatul nutriţionistului pentru menţinerea siluetei

Nutriţionistul Lygia Alexandrescu recomandă, pe perioada Postului Crăciunului, consumul de fructe şi legume locale, care să nu fie însă preparate în ulei, cu exces de sare sau cu pliculeţe cu condimente pentru mai mult gust, şi atrage atenţia că nu trebuie combinate cerealele cu laptele de soia.

 

Potrivit Mediafax, Lygia Alexandrescu a precizat că ar trebui consumate în continuare cinci mese pe zi, dintre care trei principale şi două gustări cu legume şi fructe proaspete, pe perioada postului. Ea a mai arătat că se poate opta pentru legume locale, de toamnă, adică ultimele roşii şi ultimii ardei graşi, varză etc, însă acestea nu trebuie gătite în mult ulei, pentru mai mult gust, ci la cuptor, la aburi sau pe grătar, iar uleiul trebuie adăugat la sfârşit pentru a nu fi tratat termic. De asemenea, se recomandă să se folosească minimul de sare şi sunt interzise pliculeţele cu condimente. La micul dejun, sunt recomandate cerealele integrale în combinaţie cu fructe şi nicidecum cu lapte sau iaurt de soia, pentru că astfel s-ar combina carbohidraţi cu proteine, ducând la îngrăşare. Totodată, trebuie avută grijă ca cerealele alese să nu conţină zahăr adăugat şi să se consume cât mai multă apă în timpul zilei pentru că altfel acestea vor duce la constipare în loc să aibă efectul invers.

Alexandrescu mai spune că pe perioada Postului ar trebui să se evite fumatul şi consumul de alcool pentru ca procesul de detoxifiere să fie cât mai eficient. Nutriţionistul, alături de alţi specialişti, propune şi câteva reţete vegetale, bune pentru menţinerea siluetei:

borş de legume de toamnă (cu morcov, sfeclă roşie, rădăcini de ţelină, pătrunjel şi păstârnac, dovlecel, ceapă, cartofi, varză, borş şi cimbru), pate de vinete cu ardei copt (vinetele şi ardeii copţi se amestecă la robot, se adaugă usturoi zdrobit, ulei şi cimbru, se pot pune şi roşii coapte decojite şi tocate mărunt, pătrunjel sau orice altă plantă aromatică), foarte gustos în combinaţie cu o pâine integrală vinete umplute cu legume (tăiate pe jumătate şi scobite, date cu sare grunjoasă să-şi lase zeama, umplute cu un amestec din propriul miez, morcov ras, ciuperci şi ceapă călite, date cu pesmet şi pregătite la cuptor), fel care se poate consuma atât cald, cât şi rece.

Postul Crăciunului începe miercuri, 14 noiembrie, şi se încheie în 24 decembrie. Cei care postesc pot mânca doar produse vegetale, fără carne şi produse lactate, însă în toate zilele de sâmbătă şi duminică au dezlegare la peşte şi preparate din peşte şi la vin.