monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pascal Bruckner vine la Cluj pentru o sesiune de autografe

Scriitorul francez Pascal Bruckner va sosi la Cluj-Napoca pe 22 noiembrie, unde va avea o sesiune de autografe la Librăria Cărtureşti.

 

Născut la Paris în 1948, Pascal Bruckner este un celebru romancier şi eseist francez. Profesor invitat al universităţilor americane, Bruckner a ţinut, de asemenea, mai multe conferinţe în cadrul Institutului de Studii Politice din Paris şi a colaborat cu publicaţii precum Le Nouvel Observateur şi, în prezent, Le Monde. Descris adesea drept "filozof al actualităţii", Pascal Bruckner este cunoscut în România mai ales pentru romanele: "Paria", "Luni de fiere" (care a fost adaptat pentru cinema de Roman Polanski), "Hoţii de frumuseţe" (Premiul Renaudot, 1997) şi "Copilul divin". Pascal Bruckner a vizitat România şi în anul 2011, când a relansat la Bucureşti volumul "Luni de fiere", inaugurând atunci o nouă serie de cărţi la editura Trei.

De asemenea, scriitorul francez va participa şi la Târgul de carte Gaudeamus, care se va desfăşura între 21 şi 25 noiembrie la complexul Romexpo din Bucureşti, informează Institutul Cultural Francez.

Astfel, Institutul Francez îi are ca invitaţi anul acesta pe Pascal Bruckner, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi, Dominique Viart, eseist, critic şi profesor de literatură contemporană, şi Hugo Pradelle, jurnalist la revista La Quinzaine littéraire.

Pe de altă parte, pe 22 noiembrie, la Facultatea de Filozofie, Hugo Pradelle va vorbi despre opera lui Max Blecher, discuţia fiind moderată de Sebastian Grama.

În cadrul aceleiaşi serii de evenimente va avea loc, pe 23 noiembrie, masa rotundă pe tema "Traducerea literaturii franceze, mize şi provocări, masă-rotundă". Invitaţii evenimentului vor fi: Magda Cârneci, scriitoare şi traducătoare, Daniel Nicolescu, traducător, Doru Mareş, traducător, Svetlana Cârstean, scriitoare şi traducătoare.

Tot pe 23 noiembrie, Pascal Bruckner va vorbi la masa rotundă "Premiile literare franceze, o garanţie a succesului în străinătate?", alături de Hugo Pradelle şi Magdalena Mărculescu, directoare editorială a Editurii Trei. De asemenea, Pascal Bruckner va avea o sesiune de autografe la ora 19.00, la noua Librărie Franceză Kyralina.

Pe 24 noiembrie, la standul editurii Trei de la Târgul Gaudeamus, va fi lansată cartea "Fanatismul Apocalipsei", Pascal Bruckner. Aceasta este prima traducere în limba română a acestei cărţi scrise de Bruckner.

În cadrul vizitei în România, doi dintre invitaţii Franţei la Târgul de carte Gaudeamus vor merge şi la Cluj-Napoca, respectiv la Sibiu. Pascal Bruckner va avea o sesiune de autografe la Librăria Cărtureşti din Cluj, joi, 22 noiembrie, iar Hugo Pradelle o intervenţie la Universitatea din Sibiu.