Actualitate
A început distribuţia ajutoarelor comunitare în Câmpia Turzii
Începând de săptămâna trecută, în municipiul Câmpia Turzii a luat startul campania de distribuţie a ajutoarelor comunitare.
“Până acum au sosit cinci tipuri de produse, dar în săptămânile care urmează, ajung şi restul alimentelor”, a asigurat şeful Serviciului de Asistenţă Socială, Floriana Prahoveanu. Până acum au intrat în posesia alimentelor aproximativ 700 de persoane. "A venit deja primul transport de alimente. Am distribuit până acum făină albă, zahăr, orez, făină de mălai şi biscuiţi. Distribuţia se face în tranşe în funcţie de cum le primim. Avem cam 2.100 de beneficiari", a explicat Prahoveanu.
Beneficiarii produselor pot intra în posesia acestora la sediul cantinei sociale de pe strada Laminoriştilor, de luni până vineri, între orele 8.00-15,30.
"Au venit foarte multe persoane săptămâna trecută, colegii mei au stat până seara la 20,30 să distribuie alimente, nu am trimis pe nimeni acasă. Stăm şi peste program, atât cât este nevoie", a completat şeful Serviciului de Asistenţă Socială.
Produsele alimentare provenind din stocurile de intervenţie comunitară atribuite României prin regulamente europene, sunt următoarele: făină, mălai, paste făinoase, biscuiţi, orez, zahăr, ulei, fasole uscată boabe, mazăre boabe în conservă, roşii în bulion şi bulion de tomate.
D.D