Actualitate
Mitt Romney, o carieră de succes încheiată cu un eşec dureros
Prin eşecul la alegerile prezidenţiale americane de marţi, fostul om de afaceri multimilionar Mitt Romney îşi încheie o carieră plină de succese profesionale, dar punctată de eşecuri politice cauzate în special de imaginea unui oportunist de care nu a reuşit să scape în totalitate, informează Agerpres.
La momentul renunţării la cariera sa de om de afaceri în 2002, Mitt Romney, mormon, tată a cinci băieţi şi bunic a 18 nepoţi, a acumulat succese profesionale: absolvent de Harvard, consultant supradotat, patron admirat şi salvator al Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Salt Lake City în 2002. În politică, s-a împiedicat pentru prima dată în faţa lui Ted Kennedy, frate al fostului preşedinte, al cărui loc în Senat a încercat să-l câştige în 1994. El a devenit guvernator al statutului Massachusetts în 2002, însă ultima sa ambiţie - aceea de a conduce cea mai puternică naţiune din lume - nu se va concretiza niciodată. Romney a eşuat în prima sa încercare la alegerile primare republicane din 2008. Şi, la 65 de ani, pierde cursa din 2012 după o luptă înverşunată cu Barack Obama. Între cele două scrutine prezidenţiale, Mitt Romney nu a încetat în niciun moment să fie 'candidatul Romney', într-o campanie neobosită de a convinge America să-l aleagă. Însă sutele de milioane de dolari cheltuite pe publicitate nu au reuşit niciodată să-l scape pe 'Mitt' de imagina sa rezervată, chiar emfatică, şi nici să-i spele parcursul de numeroasele schimbări radicale a poziţiilor ideologice. 'Adevăratul' Romney, în opinia rivalilor săi la alegrile primare republicane, este un moderat irecuperabil, favorabil în trecut dreptului la avort. Pentru democraţi, 'adevăratul' Romney este un extremist de dreapta adept al unor reduceri bugetare draconice. Născut în 1947 la Detroit, capitala automobilelor din statul Michigan, Willard Mitt Romney a fost atras de politică la vârsta de 15 ani, când l-a însoţit pe tatăl său George în campania sa victorioasă pentru postul de guvernator. El a asistat apoi la înfrângerea tatălui său la alegerile primare republicane pentru prezidenţialele din 1968 împotriva lui Richard Nixon. Când a întâlnit-o pe Ann Davies în 1965, aceasta nu avea decât 15 ani. Cei doi s-au căsătorit în 1969, la întoarcerea lui Mitt dintr-o misiune de doi ani şi jumătate în Franţa. Timp de 30 de luni riguroase, misionarul mormon a lucrat de dimineaţă până seară pentru a-i converti pe francezi la această religie stranie venită din America. În iunie 1968, o fost implicat într-un grav accident de maşină din care a scăpat nevătămat, deşi iniţial un jandarm l-a declarat mort. La întoarcerea în SUA, cuplul s-a instalat la Belmont, în apropiere de Boston, în statul Massachusetts, unde Mitt Romney intră la cea mai bună universitate a ţării, Harvard, unde obţine o dublă diplomă - administrarea afacerilor şi drept - în 1975. Vedetă în ascensiune în domeniul consultanţei, el ajunge la Boston Consulting Group şi apoi la Bain & Company în 1977, unde preşedintele director general i-a oferit în 1984 conducerea unei noi societăţi: Bain Capital. Timp de 15 ani, Bain Capital va face din Mitt Romney un om bogat şi îi va aduce reputaţia de om de afaceri strălucitor, cu care s-a lăudat în campania sa pentru rezolvarea problemelor ţării. Fondurile Bain Capital sunt la originea succesului, însă unele restructurări extrem de profitabile pentru investitori vor duce la disponibilizări care vor umbri bilanţul candidatului. Însă Mitt Romney are de asemenea şi o inimă, iar familia sa a fost pusă la contribuţie pentru a-l descrie alegătorilor pe 'adevăratul' Romney: glumeţ, atent şi integru. Pe parcursul ultimelor două luni de campanie, reuniunile sale electorale s-au deschis cu un film care amesteca înregistrări de familie şi interviuri-confesiune. Generozitatea candidatului nu este prefăcută, după cum povestesc Scott Helman şi Michael Kranish în biografia 'Adevăratul Romney'. Din 1986 şi până în 1994, Mitt Romney a condus echivalentul diocezei mormone din Boston. Individual, a finanţat în acea perioadă studiile unor copii ai unei familii nevoiaşe sau a vegheat la spital un copil bolnav de leucemie. Mitt Romney a făcut însă şi presiune asupra unei mame celibatare pentru ca aceasta să ofere copilul care urma să se nască unei agenţii de adopţii a bisericii, lucru pe care ea l-a refuzat. După înfrângerea din 2008, soţia sa Ann a promis că nu-l va mai lăsa să candideze, după care şi-a schimbat poziţia în 2011. Acum este dificil de imaginat că soţia şi alegătorii îi vor oferi o a treia şansă.