monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lansarea filmului „Şi caii sunt verzi pe pereţi” în regia lui Dan Chişu, neinteresantă pentru clujeni

Comedia „Şi caii sunt verzi pe pereţi” s-a lansat oficial, duminică seară, la cinematograful Florin Piersic în prezenţa regizorului Dan Chişu, a actorilor Ionuţ Vişan şi Tudor Smolean, dar şi a directorului de imagine Ovidiu Gyarmath. Caracterizată ca fiind comedia anului, clujenii nu s-au înghesuit la proiecţia filmului.

 

Sala cinematografului Florin Piersic a fost aproape goală la lansarea comediei „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, filmul lui Dan Chişu care spune o poveste despre iluzia îmbogăţirii fără efort în România.

„Nu poţi să concurezi cu Heineken şi cu James Bond niciodată, nu poţi să concurezi cu „După dealuri” (n. red. film în regia lui Cristian Mungiu) orice ai face, nu poţi să concurezi cu filmele care aduc spectatorii la cinema, ştiţi foarte bine care e soarta cinematografului românesc, dar noi credem în faptul că, îndiferent câtă lume va veni, noi trebuie să venim să ne prezentăm filmul. Am fost surprins să văd oameni care aflând că filmul e românesc au spus . Aceasta este percepţia publicului. Nu vreau să vorbesc despre destinul tragic al poporului român, care de la început în istorie are zicale precum „capul plecat sabia nu-l taie”, noi ne asumăm orice şi suntem atât de curioşi în a savura dezastrul încât nu vorbim cu nimeni, ţinem totul ascuns.”, a declarat Dan Chişu, înainte de începerea filmului.

Regizorul a atacat monopolul Cinema City

Dan Chişu a lansat un atac dur la monopolul pe care Cinema City îl deţine în România. „Cinema City nu a decis luarea filmului. Cinema City este cel mai mare exploatator de cinema din România şi decizia se face de către cineva din Israel, lucru pe care eu personal nu-l apreciez. Nu poate cineva care habar nu are ce se întâmplă cu filmul, ce generează el, ce poveste are, cât este de important sau de neimportant pentru ţară să decidă dacă este luat sau nu. Ceea ce este destul de interesant, îţi trebuie o relaţie specială cu această insitituţie care este singurul exploatator major, este aproape de monopol, număraţi numărul de săli al celor de la Cinema City, dacă ei vor un film îl promovează şi ţi se întâmplă o modificare majoră în structura financiară şi în numărul de spectatori. Dacă ei nu vor un film, nu ai cui să te mai adresezi. Cred că cinema-ul românesc merită mai mult”, a mai adăugat Chişu.

Sinopsys

Comedia „Şi caii sunt verzi pe pereţi” urmează două destine: cel al unui cuplu de tineri, care ar fi putut deveni bogaţi, celălalt urmăreşte povestea a doi adulţi,  care din cauza lipsei lor de cunoştinţe atunci când vine vorba de tehnologia modernă, sunt păcăliţi de un spam primit pe e-mail, intră într-o loterie online falsă şi pierd toate economiile lor. Poveştile se întâlnesc la sfârsit, când se pierde orice sperantă şi refuză singura lor şansă de a se îmbogăţi.

Eroii sunt Tocitu şi Buzilă. Tocitu, un paznic de depozit, necăsătorit şi scrupulos, tocmai a fost înştiinţat că în depozitul la care lucrează totul va fi computerizat şi este pe punctul de a-şi peirde slujba  pentru că nu ştie să folosească calculatorul. Încercând să-şi găsească altă slujbă, realizează că acest lucru nu este posibil fără nici o cunoştinţă de utilizare a calculatorului. Prin urmare se înscrie la cursuri şi cu ajutorul instructorului reuşeşte să-şi cumpere un calculator şi să-şi creeze un cont de email. Neobişnuit cu internetul, primul email pe care îl primeşte îl priveşte ca pe un lucru foarte serios şi este convins că a câştigat deja un million de dolari, pentru care trebuie doar să-şi deschidă un cont în care Loteria Britanică să depună fabuloasa sumă câştigată.

Celelalte personaje sunt Marius şi Cosmina. La fel ca oricare tânăr, Marius merge într-o noapte în club cu prietenii, beau bere, se distrează, fumează. Cosmina este una din fetele care promovează un brand de ţigări în club care de această data organizează cea mai mare loterie de acest gen din România. Marius vrea să o cunoască aşa că se înscrie în loterie. În scurt timp, Cosmina îl sună să îl anunţe că este fericitul câştigător. Cei doi se întâlnesc dar când îi întinde Cosminei biletul câştigător îşi dă seamă că a trecut din greşeală numele de familie al tatălui, intenţia de atunci fiind de o agăţa pe Cosmina, nu de a câştiga premiul. Părinţii lui sunt divorţaţi şi în buletin are trecut numele mamei. Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Împreună încearcă să găsească pe cineva în România cu acel nume, care i-ar putea ajuta să încaseze premiul. În căutarea lor găsesc un minor (care nu poate încasa premiul ), un repatriat, un surdo-mut şi o persoană decedată. Ultimul pe listă este paznicul de depozit. Între timp, Marius este încântat că îşi va cunoaşte tatăl.